luni, februarie 16, 2026
2.9 C
București
Mai multe
    AcasăDiverseSubstanţe periculoase descoperite în Portul Constanţa

    Substanţe periculoase descoperite în Portul Constanţa

    Publicat în

    Smith&Smith

    Aproximativ nouă tone de substanțe periculoase pentru mediu au fost descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni, împreună cu lucrătorii vamali și reprezentanții Gărzii de Mediu, în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un automarfar încărcat cu butelii de gaz floururat, sosit din Turcia. Cele 1.300 de butelii conţin gaze periculoase pentru mediu, cu potenţial distrugător asupra stratului de ozon, substanţe care sunt interzise pe teritoriul României şi al Uniunii Europene. Buteliile cu gaz, în valoare de aproximativ 900.000 lei, împreună cu ansamblul rutier, au fost sigilate de către autorităţile vamale, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Întărim vocea regională pe scena globală

    Link Sursă Ministra Afacerilor Externe a României, Oana Ţoiu, a participat la reuniunea ministerială a...

    Oana Țoiu anunță cursuri de limba română și reluarea Comisiei Mixte România-Bavaria

    Link Sursă Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a vizitat comunitatea românească din Bavaria, unde a...

    Mai multe de genul acesta

    Întărim vocea regională pe scena globală

    Link Sursă Ministra Afacerilor Externe a României, Oana Ţoiu, a participat la reuniunea ministerială a...