vineri, octombrie 16, 2026
9.7 C
București
Mai multe
    AcasăSportAlcaraz, uluit de adversarul său după eliminarea istorică de la New York...

    Alcaraz, uluit de adversarul său după eliminarea istorică de la New York „E o bestie, un jucător incredibil”

    Publicat în

    Smith&Smith

    Link Sursă


    Într-o scurtă conferință de presă, după ce a pierdut în fața lui Ben Shelton în sferturile de finală ale US Open, Carlos Alcaraz a spus că nu este dezamăgit și că pleacă fericit și mândru.

    „Așa cum am spus înainte de începerea turneului, obiectivul meu era să ies pe teren, să disput acest gen de meciuri și să o fac fiind sănătos. A fost foarte aproape. Foarte aproape. Așa că nu voi fi dezamăgit că nu am reușit să obțin victoria în final. Sunt fericit și mândru de mine, de felul în care am luptat”, a declarat spaniolul, revenit în circuit după mai bine de patru luni din cauza unei accidentări.

    El a adăugat că pleacă de pe teren fericit și sănătos.

    Fostul număr unu mondial a avut doar cuvinte de laudă la adresa adversarului său, Ben Shelton, aflat la prima victorie din carieră împotriva unui jucător din Top 3.

    „În fața mea era un Shelton care, cred, a jucat un meci foarte complet. Foarte matur, știind ce avea de făcut în fiecare moment. Fizic, e o bestie. Părea că nu are niciun fel de slăbiciune”, a spus Alcaraz, potrivit as.com.

    Alcaraz susține că nu e plăcut să pierzi după un meci de patru ore și jumătate, dar crede că publicul a fost mulțumit. „La trei dimineața erau o mulțime de oameni în stadion, susținându-ne și încurajându-ne atât pe Ben, cât și pe mine”.

    Spaniolul a spus că abia așteaptă să se întoarcă acasă, să își reia antrenamentele și să concureze: „Așa cum am spus, abia aștept să mă întorc acasă, să mă antrenez, să concurez. Ne așteaptă provocări foarte importante, dar asta ne-a lipsit cel mai mult: bătăliile, încercarea de a trece peste adversar când lucrurile nu merg bine, căutarea de soluții”.

    Citește și: Carlos Alcaraz, revenire de senzație la US Open 

    Americanul Ben Shelton (locul 9 ATP) l-a învins pe spaniolul Carlos Alcaraz (locul 3 ATP) într-un meci dramatic de cinci seturi, decis în super tiebreak. Shelton s-a impus cu 6-7 (5), 6-1, 6-3, 1-6, 7-6 (10-7), după un duel maraton încheiat după patru ore și 28 de minute de joc.

    (sursa: Mediafax)

     



    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    A venit nota de plată pentru petrecerea oficilalilor FRF acasă la Nicu Gheară. Sancțiunile dictate de Federație

    Link Sursă Federația Română de Fotbal a stabilit sancțiunile în cazul...

    Penny a fost amendat după ce a vândut ceapă din import ca produs autohton. Cazul a ajuns în instanță

    Link Sursă Societatea a contestat sancțiunea în instanță, susținând că a...

    Corul de Copii Radio două concerte extraordinare cu acces liber, cu invitați din Germania și Elveția

    Link Sursă La pian, alături de Corul de Copii Radio, se...

    Mai multe de genul acesta

    A venit nota de plată pentru petrecerea oficilalilor FRF acasă la Nicu Gheară. Sancțiunile dictate de Federație

    Link Sursă Federația Română de Fotbal a stabilit sancțiunile în cazul...

    Penny a fost amendat după ce a vândut ceapă din import ca produs autohton. Cazul a ajuns în instanță

    Link Sursă Societatea a contestat sancțiunea în instanță, susținând că a...

    Corul de Copii Radio două concerte extraordinare cu acces liber, cu invitați din Germania și Elveția

    Link Sursă La pian, alături de Corul de Copii Radio, se...