sâmbătă, noiembrie 8, 2025
12 C
București
Mai multe
    AcasăȘtiri Principale RTVDBilete de tren GRATUITE pentru românii din Spania

    Bilete de tren GRATUITE pentru românii din Spania

    Publicat în

    Smith&Smith

              Românii rezidenti in Spania pot beneficia de călătorii cu trenul gratuite, în toată Spania , în perioada 1 septembrie – 3 decembrie 2022. Autorităţile au anunţat această măsură încă de la începutul verii iar acum au fost publicate şi condiţiile în care pot fi obţinute aceste gratuităţi. Spania are o reţea feroviară extinsă, una dintre cele mai bune din Europa .

    CARE SUNT PAŞII PENTRU A OBŢINE GRATUITATE PE TREN

             Programul va debuta pe 24 august, dată  de la care românii pot  solicita bilete gratuite în reţeaua RENFE, valabile până la sfârşitul lui 2022. În aplicaţia RENFE, vor primi un cod QR, care urmează a fi scanat la  fiecare dată călătorie cu trenul.

             La început trebuie depusă o garanţie de 10 euro, care urmează a fi recuperată după efectuarea a cel puţin 16 drumuri, până la 31 decembrie 2022. (20 euro în cazul trenurilor Media Distancia).

     TRENURILE DE MARE VITEZĂ NU AU GRATUITATE.

                    Tipurile de tren pentru care se oferă călătorii gratuite sunt  cele din reţeaua Renfe de tip Cercanías, Rodalies (Catalonia) și Media Distancia în limita a 300km.

           Trenurile AVE, de mare viteză, beneficiază doar de o reducere cu 50% a tarifului şi doar în cazul călătoriilor de până la 100 de minute.

    Gratuitatile sunt pentru cetatenii si rezidentii spanioli, ele nu se aplica turistilor care nu au rezidenta in Spania.

    Credit info agerpres.ro

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Rivalul lui Putin, avertisment dur pentru Europa

    Link Sursă Hodorkovski, care a petrecut zece ani în închisorile rusești și trăiește acum în...

    Republica Moldova ar putea introduce regim de vize pentru cetățenii CSI

    Link Sursă Potrivit Deschide.md, proiectul de hotărâre se află pe agenda...

    Petrolul şi Oţelul, remiză la Ploieşti! Duelul din Superliga fără goluri, dar cu tensiune maximă

    Link Sursă Petrolul Ploieşti şi Oţelul Galaţi s-au întâlnit sâmbătă, într-o partidă din cadrul etapei...

    Atacuri israeliene în Liban. Trei persoane au fost ucise / UE cere respectarea armistiţiului

    Link Sursă Atacurile israeliene din Liban au ucis trei persoane şi au rănit alte câteva...

    Mai multe de genul acesta