Loți Boloni a păstrat legătura cu mentorul său până în ultimele zile de viață ale legendarului antrenor

Ladislau Boloni, fostul elev al lui Emeric Ienei la Steaua București și la echipa națională, a fost unul dintre ultimii oameni de fotbal care au vorbit cu „Nea Imi” înainte ca marele antrenor să se stingă din viață. Relația dintre cei doi, construită pe respect, rafinament și o prietenie autentică, a fost una dintre cele mai puternice din istoria fotbalului românesc.

Deși retras din activitate de mai bine de două decenii, Emeric Ienei a rămas un model pentru generațiile care i-au urmat. Boloni, discipolul său cel mai reprezentativ, nu a încetat niciodată să-l considere o figură paternă — un „lord al fotbalului românesc”, așa cum l-a numit de nenumărate ori.

Într-un interviu acordat săptămâna trecută, cu doar câteva zile înainte de dispariția legendarului antrenor, Loți Boloni dezvăluia că încă vorbește frecvent cu mentorul său și că se bucură de fiecare conversație avută cu el.

„Prima dată sun la doamna care are grijă de el, sunt deosebit de bucuros când vorbesc cu ea, pentru că mereu după aceea mi-l dă și pe el, cu care vorbesc de lucrurile vechi, cu luciditate, cu calm mult. Obosește puțin mai repede, dar în fiecare zi își face plimbarea sa, are banca unde se odihnește. Mulți oameni orădeni îl salută, vorbesc cu el”, declara antrenorul echipei Metz pentru iAMsport, în urmă cu o săptămână.

Boloni, copleșit după dispariția celui care i-a schimbat viața

La aflarea veștii morții lui Emeric Ienei, Boloni a fost unul dintre primii care au fost contactați de jurnaliști. Cu vocea frântă de emoție, fostul mijlocaș al Stelei ’86 abia a reușit să rostească câteva cuvinte:

„Simt o durere profundă… A fost un om ieșit din comun. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus Boloni pentru Gazeta Sporturilor.

Cei doi au împărtășit nu doar amintiri din vestiarul Stelei, ci și o legătură bazată pe loialitate, inteligență și o viziune comună asupra fotbalului. Ambii de origine maghiară, Ienei și Boloni au împărtășit valori care depășeau limitele sportului: decență, modestie și disciplină.

Emeric Ienei, arhitectul unei generații de aur

Născut pe 22 martie 1937, în localitatea Agrișu Mic (Arad), Emeric Ienei a fost mai întâi un jucător elegant, apoi un antrenor vizionar. A evoluat pentru Flamura Roșie Arad, Steaua București și Kayserispor, adunând peste 250 de meciuri pentru clubul din Ghencea și câștigând trei titluri și patru Cupe ale României.

Ca antrenor, a făcut istorie la Steaua București, cucerind Cupa Campionilor Europeni în 1986, după finala de la Sevilla cu FC Barcelona, dar și alte cinci titluri naționale și patru Cupe ale României.

A condus naționala României la două turnee finale – Cupa Mondială din 1990 și EURO 2000 – și a fost primul selecționer care a calificat echipa la un Mondial după 20 de ani de absență.

În 1998, Emeric Ienei a fost înaintat la gradul de general de brigadă, iar în 2008 a primit Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa a II-a.

Un final discret, un destin uriaș

În ultimii ani, „Nea Imi” s-a retras din lumina reflectoarelor, din cauza problemelor de sănătate, dar a continuat să rămână un simbol al calmului și al eleganței.

Ladislau Boloni a fost, poate, ultimul discipol care i-a mai auzit vocea. Iar acea voce, caldă și echilibrată, care a condus Steaua către gloria supremă, va rămâne pentru totdeauna vie în memoria celor care l-au cunoscut.

„Simt o durere profundă… A fost un om ieșit din comun.” — cu aceste cuvinte, Loți Boloni a rezumat ceea ce întreaga lume a fotbalului românesc simte astăzi: pierderea unui simbol al demnității, nobleței și perfecțiunii profesionale.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!