Carlos Alcaraz, liderul mondial din clasamentul PIF ATP, a anunțat miercuri pe rețelele sociale despărțirea de antrenorul său Juan Carlos Ferrero, încheind astfel o colaborare de peste șapte ani care a adus 24 de titluri la nivel de circuit.
Carlos Alcaraz și Juan Carlos Ferrero se despart
„Este foarte greu să scriu acest mesaj. După mai bine de șapte ani împreună, Juanki și cu mine am decis să ne încheiem perioada de colaborare ca antrenor și jucător. Îți mulțumesc că ai făcut ca visurile mele din copilărie să devină realitate. Am început această călătorie când eram doar un băiat, iar tu ai fost alături de mine în fiecare moment incredibil, pe teren și în afara lui”, a transmis Alcaraz.
Sub îndrumarea lui Ferrero, Carlos Alcaraz a câștigat toate cele șase titluri de Grand Slam, opt trofee ATP Masters 1000 și a devenit cel mai tânăr jucător din istorie care a încheiat anul pe locul 1 în clasamentul ATP în 2022, anul în care a obținut și primul său Grand Slam, la US Open.
„Acum este un timp de schimbare pentru amândoi, noi aventuri și proiecte. Sunt sigur că le vom aborda corect, oferindu-ne tot ce avem mai bun, așa cum am făcut mereu,” a adăugat Alcaraz.
CITEȘTE ȘI – Ion Țiriac, vizat de o anchetă a Parchetului European! Compania sa auto, suspectată de fraudarea fondurilor europene
Ferrero, la rândul său, a transmis un mesaj emoționant: „Astăzi este o zi dificilă. Am lucrat din greu, am crescut împreună și am împărtășit momente de neuitat. Vreau să-ți mulțumesc pentru încredere, efort și pentru faptul că modul tău de a concura m-a făcut să mă simt special. Mi-aș fi dorit să pot continua.”
Jucătorul spaniol va continua colaborarea cu Samuel Lopez, iar despărțirea de Ferrero marchează sfârșitul unui capitol remarcabil în cariera sa, care a transformat-l într-unul dintre cei mai străluciți jucători ai generației sale.
Această despărțire subliniază atât succesul excepțional al duo-ului, cât și provocările inerente ale sportului de performanță, în care schimbările de echipă pot fi inevitabile chiar și după victorii istorice.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.





