Este Congres la PNL duminică, la ora 12. Consiliul Național al PNL a decis mai multe modificări de statut, potrivit documentului consultat de Cotidianul. Una dintre ele vizează desființarea uneia dintre structurile de conducere – Biroul Executiv (BEx).
În Biroul Executiv erau membri mai mulți dintre cei care îl susțin pe Adrian Veștea: Alina Gorghiu, Valeriu Iftime, Hubert Thuma, Toma Petcu, Alexandru Popa, Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc și Adrian Veștea. Ultimii doi sunt prim-vicepreședinți, după ce Predoiu și-a dat demisia din funcția de prim-vice.
Congres PNL. Bolojan vrea să reducă prim-vicepreședinții de la patru la unu
O altă schimbare în Congresul Extraordinar al PNL vizează renunțarea la cele patru funcții de prim-vicepreședinți ai PNL, urmând să rămână doar una. Ciprian Ciucu a anunțat sâmbătă că nu va canida pentru funcția de prim-vice, având în vedere problemele din justiție ale primarului general.
„Din cauza dosarului deschis săptămâna aceasta pe numele meu, nu vreau să îi pun în situația de a avea un Prim-vicepresedinte urmărit penal. PNL trebuie să aibă o conduită ireproșabilă pentru a recâștiga încrederea românilor și să nu i se arunce permanent în față situația mea. Știm cum fac ei”, a spus Ciucu.
De asemenea, vor fi opt funcții de vicepreședinți ai PNL. Modificările au rolul de întărire a puterii președintelui Ilie Bolojan în partid.
Consiliul Național Extraordinar al Partidului Național Liberal, întrunit vineri seară în format mixt, fizic și online, a decis să aprobe convocarea Congresului Extraordinar al PNL pe data de 21 iunie 2026, în București, la Romexpo.
Decizia convocării Congresului Extraordinar a fost luată cu 85% dintre voturile exprimate, respectiv cu voturile a 566 de reprezentanți liberali în Consiliul Național Extraordinar, în timp ce 97 de reprezentanți ai partidului în Consiliul Național Extraordinar s-au opus, iar 19 s-au abținut de la vot.
De asemenea, Consiliul Național Extraordinar a aprobat – cu 551 de voturi pentru, 128 de voturi împotrivă și 3 abțineri – modificarea Statutului Partidului Național Liberal.
La Congresul Extraordinar al partidului vor fi invitați 2.500 de delegați din toată țara, dintre care 500 de delegați de drept și 2.000 de delegați aleși de organizațiile partidului din teritoriu.
Cum arată echipa lui Bolojan prin moțiunea „Modernizare cu Rădăcini”
- Dan Motreanu — Prim‑vicepreședinte
- Robert Sighiartău — Secretar General
- Vicepreședinți propuși:
- Mircea Abrudean
- Ioan Popa
- Siegfried Mureșan
- Oana Gheorghiu
- Alexandru Muraru
- Dragoș Pîslaru
- Florin Roman
- Gabriela Horga
Veștea nu candidează și anunță că va contesta Congresul în instanță
Premierul desemnat și prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea, a anunțat vineri că nu mai candidează la Congresul Extraordinar al PNL de duminică. El precizează că va lua „în considerare toate demersurile de contestare statutară și legală a acestui Congres după votul de învestitură”.
Veștea își anunțase inițial candidatura, dar a cerut reprogramarea Congresului pentru data de 28 iunie.
„Update: Precizez faptul că eu consider profund anormal refuzul prelungirii cu o săptămână a termenului pentru Congres. Era o solicitare de bun-simț. Este evident că scopul nu este de a lămuri lucrurile în PNL, ci blocarea învestirii Guvernului.
De asemenea, cred că acest Congres este un demers nestatutar și nelegal. Nu voi gira printr-o candidatură acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid. Așa cum am spus, cu părere de rău pentru cei care discută doar în termeni politici acum, preocuparea este ca România să fie guvernată”, a scris Veștea.
Totodată, mai multe filiale din tabăra lui Adrian Veștea nu vor participa la Congres, potrivit informațiilor Cotidianul.
Război în instanța de la Ilfov între tabăra Veștea și Bolojan
Puciștii din PNL au reușit joi, într-un termen de câteva ore, la Tribunalul Ilfov, să suspende două hotărâri ale BPN PNL adoptate la data de 15 iunie.
Respectiv cele prin care BPN PNL mandatează grupurile parlamentare să nu acorde votul de învestitură Guvernului Veștea, stabilește pentru parlamentari obligația de a nu vota acest guvern și prevede sancțiuni pentru cei care susțin Guvernul sau acceptă funcții în cadrul acestuia.
În replică, PNL a venit cu un comunicat în care susține că Tribunalul Ilfov nu avea competență în cauză, având în vedere că sediul liberalilor este în Capitală.
„Solicităm, de asemenea, tuturor actorilor politici abținerea de la folosirea justiției în lupta politică. PNL nu cedează și nu-și schimbă deciziile politice în urma unor astfel de manevre”, a transmis Biroul de presă al PNL.
Vineri, puciștii din PNL au dat din nou partidul în judecată la Tribunalul Ilfov prin două acțiuni în instanță. Una dintre ele vizează o acțiune în răspundere delictuală, în timp ce alta este o ordonanță președințială.
Tabăra pro-Veștea și pro-PSD a cerut daune de 750.000 de euro și anularea Congresului Extraordinar al PNL, adică suspendarea deciziilor BPN nr. 26 și nr. 27 din 17 iunie 2026.
Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru s-au înscris în PNL
Sâmbătă, vicepremierul Oana Gheorghiu și ministrul Fondurilor Europene Dragoș Pîslaru au depus cereri de adeziune în PNL, spun surse politice pentru Cotidianul.
Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru sunt apropiați de Ilie Bolojan, care a fost criticat în numeroase rânduri de tabăra Thuma din cauza funcțiilor guvernamentale pe care i le-au acordat, având în vedere că cei doi nu sunt membri PNL. Ei s-ar putea găși în rândul celor opt funcții de prim-vicepreședinți, spun surse politice din interiorul PNL pentru Cotidianul.
Atât Oana Gheorghiu, cât și Dragoș Pîslaru ar urma să facă parte din filiala PNL București. Filiala este condusă de Sebastian Burduja.
„Nu am luat o decizie în acest sens. Focusul meu în această perioadă este să fac tot ce pot eu și ce ține de mine pentru jaloanele din PNRR și pentru atât cât mai pot face reforma companiilor de stat”, spunea Oana Gheorghiu, pe 29 mai, la Podcasturile Cotidianul, întrebată dacă va intra într-un partid politic.
Controlul judiciar al lui Ciucu, cu trei zile înaintea Congresului PNL
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele PNL cel mai apropiat de Ilie Bolojan, a fost plasat joi sub control judiciar pentru 60 de zile de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Edilul general este acuzat de DNA că, în timpul campaniei electorale din noiembrie – decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar, se arată în comunicatul DNA.
În replică, Ciucu a contestat decizia procurorilor anticorupție și a transmis că „aceste acuzații pică prost, într-un context prost”.
„Cu privire la acuzația de luare de mită… Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut. Ei spun, într-un denunț, că eu aș fi știut”, a scris Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele PNL, într-o postare pe Facebook.
Cine sunt liberalii din tabăra Veștea
- Hubert Thuma
- Valeriu Iftime
- Cătălin Predoiu
- Monica Anisie
- Andrei Baciu
- Sorin Cîmpeanu
- Mihai Culeafa
- Alina Gorghiu
- Ion Iordache
- Aneta Matei
- Ciprian Pandrea
- Nicoleta Pauliuc
- Alexandru Popa
- Răzvan Prișcă
- George Scarlat
- Ionuț Stroe
- Mihail Veștea (rudă cu Adrian Veștea)
- Sebastian Rusu
- Eduard Mititelu
Liderii PNL care îl susțin pe Bolojn
- Dan Motreanu
- Ciprian Ciucu
- Mircea Abrudean
- Vasile Blaga
- Gheorghe Falcă
- Raluca Turcan
- Alexandru Muraru
- Ion Dumitrel
- Gabriela Horga
- Robert Sighiartău
- Florin Roman
- Gigel Știrbu
- Ionel Bogdan
- Mihai Coteț
- Octavian Oprea
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.





