marți, noiembrie 18, 2025
9.8 C
București
Mai multe
    AcasăEducațieCopiii din diaspora încondeiază ouă de Paşti

    Copiii din diaspora încondeiază ouă de Paşti

    Publicat în

    Smith&Smith

         In cadrul  expoziției „O lume de culori și speranță pentru copiii din Ucraina”, deschisa in ultima saptamana la ICR Madrid (Plaza del Cordón No1, 28005, Madrid), au fost organizate ateliere de incondeiere a oualor de Sfintele Sarbatori.

        In cadrul atelierului demonstrativ de pictat ouă, condus de Flavia Tomi și Camelia Dunaev, au participat  atât copiii și familiile din comunitatea românească, cât și publicul spaniol, pentru a afla mai multe despre tradițiile de Paște și motivele tradiționale românești folosite la încondeierea ouălor.

    Au participat la această inițiativă Asociația Hispano-Română Salva, cu sediul in Madrid, Asociația Povestea Abecedarului din Sevilla, si copiii de la cursul de limbă, cultură și civilizație românească (LCCR).

    Cu această ocazie au fost proiectate imagini cu ouă încondeiate și tradiții românești de Paște, pentru a resimti din plin farmecul traditiilor romanesti autentice si a atmosferei  acestei sarbatori.

      Expoziţia a avut si un scop nobil, in spiritul Sintelor Sarbători. În sprijinul copiiilor și refugiaților din Ucraina, martori și victime ale ororilor războiului nedrept care i-a privat de casă, de familie și de o viață normală, Ambasada României în Regatul Spaniei și Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Crucea Roșie Spania au organizat aceasta expoziție  în scop caritabil.

    Copiii au realizat ouă pictate prin diferite tehnici, folosind motive tradiționale românești și teme pascale cunoscute, pe parcursul a mai multor zile, în ateliere coordonate de asociațiile partenere, care mai apoi au fost expuse în Galeria Institutului Cultural Român de la Madrid .

    Fiecare vizitator și-a putut alege un ou pictat de copii și a avut  oportunitatea de a contribui cu o donație liberă în contul pus la dispoziție de Crucea Roșie și deschis special pentru această inițiativă:

    https://www.stockcrowd.com/standard-c5897223-7e92-463e-aae6-7da8ccb59f2f (Ajutor umanitar Ucraina).

    Credit info si foto: https://www.icr.ro/madrid/o-lume-de-culori-si-speranta-pentru-copiii-din-ucraina-expozitie-de-oua-pictate-de-copiii-romani-din-spania/es?fbclid=IwAR1__GhUGof0M7rEObMi2L4BfFACwxeKxg4ZtUcrEnlGTijw8mQkzq9n0VU

    Da-i o nota Articolului

    5 / 5. Numarul de voturi: 1

    Ultimele Articole

    Donald Trump lansează „FIFA Pass” pentru a ajuta suporterii care au cumpărat bilete la Cupa Mondială să obțină vizele mai rapid

    Link Sursă Numit „FIFA Pass”, acesta va permite celor care au achiziționat bilete la Cupa...

    Germania și Olanda se califică la Cupa Mondială de fotbal 2026

    Link Sursă Germania și Olanda s-au calificat la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după...

    Donald Trump a anunțat că SUA va vinde avioane F-35 Arabiei Saudite

    Link Sursă Anunțul a venit în ajunul mult așteptatei vizite la Washington a prințului moștenitor...

    Mai multe de genul acesta

    Donald Trump lansează „FIFA Pass” pentru a ajuta suporterii care au cumpărat bilete la Cupa Mondială să obțină vizele mai rapid

    Link Sursă Numit „FIFA Pass”, acesta va permite celor care au achiziționat bilete la Cupa...

    Germania și Olanda se califică la Cupa Mondială de fotbal 2026

    Link Sursă Germania și Olanda s-au calificat la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după...