marți, noiembrie 18, 2025
9.8 C
București
Mai multe
    AcasăSportDan Petrescu se pregătește de o revenire la CFR Cluj! Mureșan și...

    Dan Petrescu se pregătește de o revenire la CFR Cluj! Mureșan și Varga discută despărțirea de Mandorlini

    Publicat în

    Smith&Smith


    Dan Petrescu participates in the match between CFR 1907 Cluj and FC Hermannstadt, which counts for round 25 of the Romania Superliga, at Dr Constantin Radulescu Stadium in Cluj-Napoca, Romania, on February 5, 2025. (Photo by Flaviu Buboi/NurPhoto via Getty Images)

    Multipla campioană a României se pregătește de o nouă schimbare majoră pe bancă, la doar două luni după plecarea lui „Bursucului”.

    CFR Cluj traversează o nouă perioadă de frământări, iar schimbarea de antrenor pare din nou iminentă. Potrivit ProSport, Dan Petrescu este foarte aproape de o revenire spectaculoasă în Gruia, la mai puțin de două luni după ce își prezentase demisia în urma eliminării rușinoase din preliminariile Conference League, scor 2-7 cu BK Hacken.

    După înfrângerea de luni seară cu Petrolul Ploiești (0-1), atmosfera din jurul echipei s-a tensionat și mai mult. Președintele Iuliu Mureșan, revenit în club la începutul acestei săptămâni, va avea în această seară sau mâine dimineață o întâlnire decisivă cu actualul antrenor, Andrea Mandorlini, pentru a analiza dacă mai există premise pentru continuarea colaborării.

    Mandorlini, aproape de final. „Putem schimba toți antrenorii, dar jucătorii sunt inima echipei”

    După eșecul de pe „Ilie Oană”, antrenorul italian a avut un discurs care a părut să anticipeze despărțirea.
    „Putem schimba toți antrenorii, dar jucătorii sunt inima echipei. Sunt dezamăgit, pentru că am mare încredere în această echipă. Am jucat cu trei fundași, cu patru fundași. Am încercat să facem totul pentru a-i pune în dispoziție de joc. Alături de președinte, de proprietar, trebuie să avem o discuție importantă, cu toții. Pentru că dacă nu se schimbă registrul…”, a declarat Mandorlini.

    Tehnicianul de 65 de ani a obținut o singură victorie în cele șapte partide disputate în campionat, completată de cinci remize și o înfrângere, iar jocul echipei a fost lipsit de consistență. În prezent, CFR ocupă locul 11, la șase puncte de zona play-off-ului.

    Revenirea lui Dan Petrescu, tot mai aproape. Decizia finală, la Ioan Varga

    În urma discuției pe care Mureșan o va avea cu Mandorlini, președintele va transmite concluziile sale patronului Ioan Varga, cel care va lua decizia finală. Surse apropiate clubului susțin că varianta ca italianul să plece este tot mai probabilă, iar conducerea a început deja demersurile pentru o nouă „lovitură de teatru”: revenirea lui Dan Petrescu.

    Cel mai titrat antrenor din istoria clubului a părăsit echipa la finalul lunii august, invocând probleme de sănătate și oboseală acumulată. Totuși, Varga i-a transmis atunci că îl așteaptă „oricând va fi pregătit să revină”.

    Potrivit ProSport, starea de sănătate a lui Petrescu s-a îmbunătățit considerabil, iar venirea lui Iuliu Mureșan în conducere — un apropiat și colaborator de lungă durată — reprezintă un argument puternic pentru întoarcerea „Bursucului”.

    Dan Petrescu nu a părăsit Clujul după demisie, preferând să se recupereze acasă și să ia o pauză de la fotbal.
    „Fac ce n-am făcut toată viața: mă odihnesc puțin. Am nevoie să fac anumite tratamente, lucrez la sală, mă plimb prin parc în fiecare zi”, declara acesta recent pentru Gazeta Sporturilor.

    Dacă negocierile vor decurge conform planului, Petrescu ar putea reveni pe banca echipei chiar înaintea meciului cu Farul Constanța, programat sâmbătă, la Cluj-Napoca.

    Pentru CFR, o nouă reconstrucție începe în plin sezon, într-un moment critic în care ardelenii riscă să piardă contactul cu primele șase locuri din Superligă. În același timp, reîntoarcerea celui mai de succes antrenor din istoria clubului ar putea reaprinde speranțele de redresare rapidă.

    Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!



    Link Sursă

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Germania și Olanda se califică la Cupa Mondială de fotbal 2026

    Link Sursă Germania și Olanda s-au calificat la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după...

    Donald Trump a anunțat că SUA va vinde avioane F-35 Arabiei Saudite

    Link Sursă Anunțul a venit în ajunul mult așteptatei vizite la Washington a prințului moștenitor...

    Olanda s-a calificat la Campionatul Mondial de Fotbal

    Link Sursă Triplu finalistă în 1974, 1978 și 2010, Olanda va participa la a 12-a...

    Mai multe de genul acesta

    Germania și Olanda se califică la Cupa Mondială de fotbal 2026

    Link Sursă Germania și Olanda s-au calificat la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după...

    Donald Trump a anunțat că SUA va vinde avioane F-35 Arabiei Saudite

    Link Sursă Anunțul a venit în ajunul mult așteptatei vizite la Washington a prințului moștenitor...

    Olanda s-a calificat la Campionatul Mondial de Fotbal

    Link Sursă Triplu finalistă în 1974, 1978 și 2010, Olanda va participa la a 12-a...