vineri, octombrie 16, 2026
9.7 C
București
Mai multe
    AcasăAfaceriDomeniul financiar-bancar, lider în închirieri birouri la București

    Domeniul financiar-bancar, lider în închirieri birouri la București

    Publicat în

    Smith&Smith

    Link Sursă


    Pentru prima dată, domeniul financiar-bancar a depășit sectorul IT din perspectiva volumului brut al închirierilor din București

    Piața spațiilor de birouri din București a traversat în 2025 un an de ajustări și reconfigurări, marcat de schimbări relevante atât în structura cererii, cât și în profilul chiriașilor. Volumul tranzacțiilor de închiriere a reflectat un context economic prudent, dar activ, în care deciziile companiilor au fost mai bine calibrate, iar extinderile au fost atent justificate, se arată într-o analiză Crosspoint Real Estate, Asociat Internațional al Savills în România.

    Datele agregate din piață indică faptul că, pe parcursul anului trecut, au fost intermediate tranzacții de închiriere însumând peste 11.500 de metri pătrați, într-un climat caracterizat de incertitudini macroeconomice și de adaptare la noile modele de lucru. O trăsătură importantă a anului 2025 a fost ponderea ridicată a contractelor noi, care au reprezentat peste 60% din totalul tranzacțiilor, semn că piața nu a fost dominată exclusiv de renegocieri, ci și de intrări și extinderi reale.

    Profilul chiriașilor a continuat să fie dominat de sectoarele IT, industrial și construcții, însă structura cererii a suferit modificări semnificative. Companiile aflate la prima intrare pe piața românească au avut o contribuție importantă, generând aproape jumătate din volumul total al spațiilor închiriate. Acest aspect sugerează că România rămâne atractivă pentru investiții, în special în industrii cu potențial de creștere pe termen mediu.

    Una dintre cele mai notabile premiere ale anului 2025 a fost schimbarea ierarhiei sectoarelor care au alimentat cererea de birouri. Pentru prima dată, domeniul financiar-bancar a depășit sectorul IT din perspectiva volumului brut al închirierilor din București, ajungând la o pondere de aproximativ 25%. IT-ul a coborât pe locul al doilea, cu 23%, o evoluție care aliniază piața locală la tendințele europene, unde serviciile financiare au devenit principalul motor al cererii.

    Cu toate acestea, sectorul IT rămâne lider în ceea ce privește închirierile nete, cu circa 36.000 de metri pătrați, reprezentând 28% din totalul de aproximativ 130.000 de metri pătrați închiriați net în 2025. Volumul net a crescut cu 17% față de anul anterior, în timp ce volumul brut – care include și renegocierile – s-a situat la 245.000 de metri pătrați, în scădere cu 30% comparativ cu 2024. Această dinamică reflectă o perioadă de ajustare în IT, influențată de restructurări, de implementarea accelerată a inteligenței artificiale și de corecțiile de personal după expansiunea rapidă din anii 2020–2022.

    Și harta zonelor de birouri din București a suferit modificări. Zona Centru-Vest și-a menținut poziția de lider, concentrând 29% din totalul închirierilor. Pe locul al doilea a urcat axa Calea Floreasca–Barbu Văcărescu, cu 18%, depășind zona centrală de afaceri (CBD), care a generat 15% din tranzacții, la egalitate cu Dimitrie Pompeiu. Zona centrală a orașului a atras 13% din cererea totală.

    Per ansamblu, anul 2025 conturează o piață a birourilor mai matură, mai selectivă și mai puțin impulsivă. Cererea există, dar este atent filtrată, iar deciziile de închiriere sunt tot mai strâns legate de eficiență, flexibilitate și adaptare la noile realități economice și tehnologice.

    Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube



    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    A venit nota de plată pentru petrecerea oficilalilor FRF acasă la Nicu Gheară. Sancțiunile dictate de Federație

    Link Sursă Federația Română de Fotbal a stabilit sancțiunile în cazul...

    Penny a fost amendat după ce a vândut ceapă din import ca produs autohton. Cazul a ajuns în instanță

    Link Sursă Societatea a contestat sancțiunea în instanță, susținând că a...

    Corul de Copii Radio două concerte extraordinare cu acces liber, cu invitați din Germania și Elveția

    Link Sursă La pian, alături de Corul de Copii Radio, se...

    Mai multe de genul acesta

    A venit nota de plată pentru petrecerea oficilalilor FRF acasă la Nicu Gheară. Sancțiunile dictate de Federație

    Link Sursă Federația Română de Fotbal a stabilit sancțiunile în cazul...

    Penny a fost amendat după ce a vândut ceapă din import ca produs autohton. Cazul a ajuns în instanță

    Link Sursă Societatea a contestat sancțiunea în instanță, susținând că a...

    Corul de Copii Radio două concerte extraordinare cu acces liber, cu invitați din Germania și Elveția

    Link Sursă La pian, alături de Corul de Copii Radio, se...