„În prezent, nu există indicii că ar fi fost vorba despre un incident deliberat”, se mai arată într-un comunicat de presă al ministerului.
Datele furnizate au la baza o analiză preliminară a epavei găsite în locul în care a explodat drona, mai susțin oficialii bulgari.
Bulgaria mută forțe de la granița cu Turcia la cea cu România
Amintim că o dronă a explodat sâmbătă dimineața în Bulgaria, la 100 de metri de granița cu România. Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că drona a venit dinspre România.
„La ora 08:10 în această dimineață, o dronă a intrat în spațiul aerian bulgar din spațiul aerian al României și a explodat la 100 de metri după granița bulgară în apropierea fostului GKP, lângă satul Kardam. Nu există victime sau pagube ale clădirilor sau infrastructurii. Locul exploziei se află la 200 de metri de stația de compresoare a României și 1000 de metri de stația noastră de compresoare de pe conducta Transbalcanică.
Această dronă nu a fost detectată în spațiul aerian românesc, nici în spațiul nostru aerian, iar detectarea și identificarea dronelor continuă să fie o provocare majoră. Ca urmare a celor trei drone de tip Shahed doborâte de Forţele Aeriene Române în ultimele săptămâni, Ministerul bulgar al Apărării şi-a sporit capacităţile de acoperire şi observare radar în această regiune, precum şi repoziţionarea forţelor şi mijloacelor de combatere a ţintelor aeriene la joasă înălţime”, se arată în postarea lui Rumen Radev.
Totodată, premierul bulgar a anunțat că țara sa își mută forțele de detectare a dronelor de la granița cu Turcia la cea cu România.
MAE: România este pregătite să acorde asistență
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că România a fost notificată asupra exploziei și prăbușirii unei drone pe teritoriul Bulgariei, în apropierea frontierei cu România. Totodată, reprezentanții ministerului mai transmit că România este pregătită să ofere asistența necesară în materie.
„Ministerul Afacerilor Externe este în contact cu omologii bulgari, care ne-au informat asupra incidentului. Suntem, totodată, în contact cu MApN, inclusiv pentru aspecte care privesc informarea Aliaților NATO. Așteptăm rezultatele anchetei autorităților bulgare. România este pregătită să ofere asistența necesară în materie”, se arată în comunicatul de presă.
MApN: Sistemele de supraveghere radar nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria
O reacție a venit sâmbătă și din partea Ministerului Apărării Naționale (MApN) din România, care a precizat că sistemele sale radar nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria.
„În legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei, în ziua de 8 august, în jurul orei 08.20, în proximitatea frontierei cu România, Ministerul Apărării Naționale precizează că sistemele de supraveghere radar ale MApN nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria.
De asemenea, în intervalul de timp anterior producerii exploziei, nu au fost înregistrate evoluții ale unor ținte aeriene care să indice o posibilă traiectorie prin spațiul aerian național către teritoriul Bulgariei.
MApN monitorizează permanent situația din proximitatea frontierelor României și va comunica, în măsura în care vor apărea informații relevante, date suplimentare”, se arată într-un comunicat al MApN.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.





