.Guvernul iranian încearcă să reducă amploarea protestelor care au început la final de decembrie, în Marele Bazar din Teheran. Protestele s-au extins în întreaga țară. Liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat, vineri, că guvernul „nu va face pasul înapoi” și i-a descris pe protestatari drept „vandali”. Serviciile iraniene de informații repetă pe toate canalele de comunicare că protestele sunt puse la cale din Occident și cer oamenilor să înceteze manifestațiile violente împotriva regimului.

Președintele Iranului: Eu nu pot sa fac nimic

Forțele de securitate au acționat violent, iar organizațiile pentru protecția drepturilor omului estimează că până acum aproape 40 de decese. Grupurile de monitorizare a traficului pe internet arată că autoritățile au întrerupt acest serviciu în toată țara, pentru a zădărnici mobilizarea protestatarilor prin rețelele sociale. Fața laică a regimului, președintele Masoud Pezeshkian, a cerut forțelor de ordine să nu intervină cu brutalitate. Tot el a recunoscut că nu are soluții la criza economică prin care trece Iranul. Pe 18 decembrie, Pezeshkian a spus, în fața unor studenți: ”Dacă cineva poate face ceva, să o facă. Eu nu pot face nimic. Nu mă blestemați pentru asta. Din prima zi în funcție, au început să cadă peste mine catastrofele. Și nu s-au oprit încă. Problema suntem noi”.

Reluarea sancțiunilor și protestele din Iran

Au fost suficiente doar patru luni de sancțiuni pentru ca Iranul să plonjeze în criza economică ce a dus la actualele proteste. În august 2025, Franța, Marea Britanie și Germania au revenit la sancțiunile pe care Iranul le-a îndurat din 2006 și până în 2015. În acel an, regimul de la Teheran a semnat acordul nuclear cu statele europene, SUA, Rusia și China. Statele Unite au reimpus sancțiunile în 2018, după venirea la putere a lui Donald Trump. Celelalte părți semnatare au încercat renegocierea acordului, de data aceasta cu insistențele Statelor Unite ca Iranul să renunțe și la programul balistic. În cele din urmă, cele trei state europene au revenit la sancțiuni, reconfirmate de ONU în toamna ce a trecut. Rialul iranian s-a prăbușit repede, iar protestele au început în rândul comercianților care-și vedeau ruinate afacerile.

Proteste la Iran, Netanyahu la Mar-a-Lago

Pentru regimul ayatollahilor, contextul protestelor masive este îngrijorător. Protestele au început cu câteva zile înainte de capturarea de către SUA a președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro. Protestele au izbucnit când premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, se afla la Mar-a-Lago, pentru a sărbători trecerea în 2026 alături de aliatul american. Câteva zile mai târziu, Donald Trump sugera că ar putea interveni și împotriva regimurilor din Columbia, Cuba și Iran. El le-a transmis liderilor iranieni să nu reprime violent manifestațiile.

Implicarea Mossadului in Iran

În Israel, Mossad a făcut o declarație rară, spunând că serviciile israeliene susțin manifestațiile și sugerând că se află în spatele acestor mișcări. Fostul secretar de Stat american Mike Pompeo a scris pe platforma X: ”Regimul iranian are probleme. 47 de ani de regim și al 47-lea președinte al SUA – coincidență? La mulți ani tuturor iranienilor care sunt în stradă – și de asemenea tuturor agenților Mossad care sunt printre ei”.

Cea mai vulnerabilă situație a regimului clerical

Sunt mai multe elemente care sugerează că ultima vizită a premierului Netanyahu în Statele Unite a catalizat o strategie care combină forța militară americană și serviciile israeliene pentru a distruge rețelele de rezistență anti-americane din emisfera vestică, precum și pe cele anti-israeliene din Orientul Mijlociu. Ca și în Venezuela, SUA au interesul de a schimba regimul de la Teheran. Ține de rezervele de petrol și gaze, de eliminarea riscului blocării strâmtorii strategice Hormuz și de împiedicarea stabilirii unui cap de por puternic al Chinei sau Rusiei în regiune.

Momentul este prielnic pentru SUA și pentru Israel. Regimul teocratic iranian se află în cea mai vulnerabilă poziție din ultimele decenii. ”Axa de rezistență” în care a investit uriaș a fost aproape anihilată. A construit-o prin organizațiile Hamas și Hezbollah (în Liban și Siria), prin milițiile și partidele șiite din Irak, prin gruparea hutiților din Yemen.

Khamenei își pregătește fuga

Că regimul iranian se află într-o situație limită o indică și faptul că Consiliul de Apărare a avertizat cu o posibilă lovitură preventivă asupra Israelului. Între cele două țări este acum un armistițiu încheiat în luna iulie, după așa-zisul război de 12 zile, în care Israelul, cu sprijinul SUA, a bombardat facilitățile nucleare iraniene. The Times a relatat chiar că liderul Ali Khamenei își pregătește fuga la Moscova, asta însemnând și transferul a circa 100 de miliarde de dolari. Între timp, membrii familiilor mai multor lideri ai regimului, au plecat în Vest. Însă asemenea relatări trebuie privite cu prudență. Ele pot fi parte dintr-o campanie media menită să destabilizeze regimul, astfel încât acesta să facă concesii privind programele balistic și nuclear. Schimbarea de regim poate fi planul maximal.

Printul moștenitor, decredibilizat prin apropierea de Israel

Multe publicații internaționale mari își încep relatările vorbind despre mesajele trimise de „opoziția iraniană în exil”. Altele insistă pe efectul imediat pe care l-a avut apelul la proteste al prințului moștenitor Reza Pahlavi, fiul șahului detronat de Revoluția Islamică, în 1979. Schimbarea de regim ar părea tot mai probabilă pe fondul ralierii iranienilor în jurul acestei ”opoziții”.

Însă opoziția nu există în această formă unită și cu priză la publicul iranian. Opoziția iraniană este foarte scindată. Toate grupările urmăresc schimbarea regimului. Însă sunt profund divizate când vine vorba despre înlocuitorul actualului regim. Fiul fostului șah se bucură de susținerea unor iranieni, pentru că viața lor sub fostul regim a fost mai bună. Însă prințul moștenitor este rupt de Iran, nu este o figură charismatică și, cel mai important, a acceptat susținerea multor politicieni israelieni. Susținătorii săi sunt o minoritate.

Șansa regimului din Iran este opoziția scindată

Există apoi Mujahedinii Poporului, o organizație creată în anii 1960, care se opunea șahului. S-a opus apoi regimului ayatollahilor. Dar s-a apropiat de Irak în timpul războiului iraniano-irakian din anii 1980. Iar apoi, în exil, organizația a fost mutata sub protecție americană, până când a ajuns să-și creeze un stat în stat în Albania. A involuat de la o organizație cu oarece relevanță la statutul de sectă mistică condusă autoritar.

Pe lista ”opoziției în exil” se mai adaugă iranieni cu viziuni liberale, oameni care caută și primesc atenția presei occidentale, însă care au o influență marginală în Iran. Mai influente sub grupările etnice azere sau baluce. Înaintea izbucnirii protestelor din Iran, gruparea sunnită Jaish al-Adl a anunțat că și-a unit forțele cu grupuri paramilitare din Balucistan (partea iraniană, care formează a doua cea mai mare provincie a Iranului) pentru a forma o coaliție împotriva regimului clerical. Căderea regimului poate duce la dezvoltarea acestei semințe de conflict.

Fiind lipsit de arma nucleară și cu ”axa de rezistență” decapitată, regimul teocratic iranian pare să aibă de partea sa chiar această scindare a opoziției, cu grupuri care se atacă reciproc în vreme ce opoziția față de regim rămâne simplă retorică.

Schimbarea dinăuntru, un scenariu realist

Lipsa unei opoziții unite, la fel ca și în cazul Venezuelei, și apetența redusă a administrației Trump pentru intervenții costisitoare și cu risc de transformare în „război fără sfârșit” face ca scenariul cel mai realist pentru iranienii care se revoltă acum împotriva ayatollahului Khamenei să fie o schimbare dinăuntru a regimului. La fel ca în Venezuela. Dacă protestele continuă, crește probabilitatea ca unii dintre actualii lideri să preia inițiativa. Pot încerca să schimbe dinăuntru sistemul Republicii Islamice. Declarațiile resemnate, dar și revoltate ale președintelui pot sugera că Pezeshkian ar fi un asemenea lider.