Întoarcerea populiștilor în Cehia face parte dintr-un fenomen mult mai amplu.
Dacă deschizi fereastra pe o stradă liniștită din centrul Pragăi, primul sunet pe care îl auzi este trrrrk-trrrrk-trrrrk al valizelor cu roți trecând peste caldarâm, în timp ce turiștii merg spre hotelul sau Airbnb-ul lor. (Capitala cehă a avut anul trecut aproximativ 8 milioane de vizitatori.) În timp ce se plimbă pe lângă Castel și umplu barurile din centrul vechi cu voie bună, acești vizitatori – mulți dintre ei, probabil, neștiind despre recentele alegeri câștigate de partidele naționaliste populiste de dreapta – pot crede că acesta este doar un alt stat european normal. Și știți ceva? Au dreptate.
Unii comentatori de presă mai bine informați, în căutare de generalizări care atrag atenția, spun o altă poveste. Aceasta este Europa de Est revenind la tiparul ei, spun ei. După Ungaria, Polonia și Slovacia, acum și Cehia! Adevărul este însă mai interesant – și mai îngrijorător.
Acum 36 de ani, în timpul Revoluției de Catifea din toamna lui 1989, oamenii din Praga îmi spuneau mereu că își doresc doar ca țara lor să fie „normală”. Prin „normală”, înțelegeau una ca Germania (de Vest), Franța, Marea Britanie, Spania sau Italia. Ei bine, acum este. Doar că între timp „normalitatea” s-a schimbat. Pe atunci, normalitatea occidentală dominantă era liberală, internaționalistă, pro-europeană; astăzi, este tot mai anti-liberală, naționalistă și eurosceptică. În campania electorală cehă, premierul în funcție Petr Fiala a încercat să mobilizeze alegătorii atenționându-i: „Vrem să mergem spre Est sau spre Vest?” Dar ce mai înseamnă asta, când „Vestul” este reprezentat de președintele american Donald Trump și de premierul italian Giorgia Meloni – ca să nu mai vorbim de Reform UK al lui Nigel Farage, Alternative für Deutschland din Germania și Rassemblement National din Franța, toate aflate în fruntea sondajelor?
Probabilul nou prim-ministru, Andrej Babiš, liderul partidului Ano („Da”), câștigătorul alegerilor, este un om de afaceri miliardar care și-a folosit imensa avere pentru a-și construi o carieră politică remarcabilă. A mai fost premier între 2017 și 2021. Bântuit de procese privind presupuse afaceri corupte din trecut, nu este un om al convingerilor ideologice profunde, ci un „populist antreprenorial” care merge acolo unde sunt voturile. Nu vă amintește de cineva? Poate de Silvio Berlusconi? Sau de Trump.
Și mai extreme sunt partidele mai mici care urmează să-i fie parteneri de coaliție: partidul Libertate și Democrație Directă, de extremă dreapta, condus de cehul de origine japoneză Tomio Okamura, și excentricul grup Șoferii pentru ei înșiși (Motorists for Themselves). Aceștia din urmă l-au propus pentru funcția de ministru de externe pe un fost pilot de curse, Filip Turek, care are un trecut foarte problematic, fiind fotografiat aparent făcând un salut nazist pe geamul mașinii. Este oribil; dar președintele țării, Petr Pavel, are puterea constituțională de a bloca nominalizarea. Și cât de „anormal” este, de fapt, tot acest tablou, când standardul actual de normalitate este „omul de acțiune” Pete Hegseth, secretarul apărării al SUA, care le predică celor opt sute de comandanți americani importanța flotărilor și a bărbieritului?
Franța a fost istoric țara cea mai predispusă să privească de sus jumătatea estică a Europei – un fenomen pe care l-aș numi „orientalism intra-european”. Dar, chiar și cu personaje ciudate precum Okamura și Turek, politica cehă este un model de stabilitate democratică comparativ cu cea franceză de astăzi. Iar Babiš poate părea un lider serios în comparație cu figuri ridicole precum recenta premieră britanică Liz Truss.
Dacă privim mai în profunzime, găsim și mai multe dovezi ale unui mozaic pan-european. Datorită unei creșteri economice remarcabile de la căderea comunismului, cehii se bucură acum de un PIB per capita (la paritatea puterii de cumpărare) care dacă este măsurat este al 14-lea din UE, peste Spania și Portugalia. Cehia are cel mai mic procent din populație expus riscului de sărăcie sau excluziune socială din UE și una dintre cele mai mici rate ale șomajului. Pe alte planuri, cum ar fi educația universitară, stă ceva mai prost.
Datorită moștenirii a doi mari președinți – Tomáš Garrigue Masaryk, fondatorul Cehoslovaciei după Primul Război Mondial, și Václav Havel, fondatorul Republicii Cehe după Războiul Rece – țara are instituții democratice pluraliste destul de solide după standardele occidentale actuale. Printre acestea: un Senat pe care populiștii nu îl vor controla, o curte constituțională și un oficiu național de audit independente, precum și televiziune și radio publice încă respectate. Acestea vor fi amenințate de populiști, dar societatea civilă activă și președintele țării le vor apăra. Dacă am putea spune același lucru și despre Statele Unite…
Desigur, istoria contează. Încă există similitudini regionale care datează din cei 40 de ani de dominație sovietică și de regim comunist până în 1989. Dar, tot mai mult, contează moștenirile istoriei precomuniste și ale imperiilor de dinainte de 1914. Luați, de exemplu, atitudinile față de războiul din Ucraina. Se generalizează ușor că Europa de Est ar fi mai favorabilă Ucrainei și mai ostilă Rusiei decât Europa de Vest. În realitate, țările din nord-estul Europei, precum Polonia și statele baltice, adoptă această atitudine – dar și alte țări nordice, precum Finlanda și Suedia, care au o lungă experiență a imperialismului rus. Prin contrast, țările din sud-estul Europei, precum Bulgaria și Serbia, cu moșteniri ale creștinismului ortodox și ale dominației otomane, tind să fie mai indulgente cu Rusia și mai puțin susținătoare ale Ucrainei. În acest sens, ele seamănă mai mult cu alte țări din sudul Europei, precum Grecia, decât cu Estonia sau Danemarca. Din nou, un mozaic european.
Să nu fim însă înțeleși greșit: virajul spre dreapta al Cehiei este un motiv real de îngrijorare, mai ales pentru Ucraina. Datorită inițiativei președintelui Pavel, fost general NATO, țara a condus un program remarcabil de coordonare a achizițiilor europene de muniție pentru Ucraina, de oriunde ar putea fi găsită în lume. Anul trecut, Cehia a trimis circa 1,5 milioane de cartușe la Kiev și își propune să livreze 1,8 milioane până la sfârșitul lui 2025 – de departe cea mai mare contribuție la aprovizionarea Europei cu muniție pentru Ucraina. Acum, Babiš spune că „altcineva ar trebui să se ocupe de asta”.
Mai pe larg, viitorul guvern ceh va consolida tendința naționalist-populistă și anti-liberală din Europa și forțele din Bruxelles care se opun pactului verde al UE, pactului privind migrația și azilul, și aproape oricărui pas suplimentar spre integrare. „Șoferul din spate” al partidului Motorists este veteranul eurosceptic Václav Klaus. Atât Ano, cât și Motorists fac parte din grupul Patrioții pentru Europa, alături de Partidul Libertății din Austria, Vox din Spania, Fidesz al lui Viktor Orbán și Rassemblement National al lui Marine Le Pen.
Așadar, să nu ne blocăm în generalizări regionale. Fiecare țară europeană are atât particularități, cât și trăsături comune puternice. Provocarea reală este cum să depășim această nouă „normalitate” retrogradă și să ajungem la o nouă nouă normalitate, care va fi, cu siguranță, diferită de cea a anilor 1990 și 2000. Mesajul de luat acasă în trolerele noastre intelectuale (trrrrk-trrrrk-trrrrk) din glorioasa metropolă a lui Masaryk și Havel este că noi, în toată Europa și în lumea democratică occidentală, avem acum probleme comune și trebuie să căutăm soluții comune.
Cartea autorului despre revoluțiile de catifea din 1989, The Magic Lantern, a fost publicată în numeroase limbi, inclusiv într-o reeditare recentă în spaniolă.
