Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, vizitează alături de Custodele Coroanei Române, Margareta, centrul pentru refugiați ucraineni organizat la Romexpo, în București, 25 mai 2022. Alex MICSIK / AGERPRES FOTO / POOL
Aflat într-o vizită de lucru la Londra, președintele Nicușor Dan se întâlnește chiar acum cu regele Charles al Marii Britanii.
UPDATE ora 17.47: „Îi mulțumesc Majestății Sale Regele Charles al III-lea pentru că m-a primit astăzi la Palatul Buckingham”, a scris șeful statului, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X și redactat în limba engleză.
Președintele Dan și-a însoțit mesajul cu o fotografie din timpul întâlnirii cu monarhul britanic.
I thank His Majesty King Charles III for receiving me today at Buckingham Palace. 🇹🇩🇬🇧 pic.twitter.com/JztVvcmCru
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) December 17, 2025
Știrea inițială: După ce Nicușor Dan a fost învestit în funcția de președinte, regele Charles i-a transmis un mesaj de felicitare.
Sunt convins că, sub conducerea dumneavoastră, relațiile dintre țările noastre vor înflori, iar noi vom rămâne uniți în eforturile comune – inclusiv în sprijinul pentru Ucraina și stabilitatea regiunii”, a transmis Charles al III-lea.
Șeful statului a ajuns la Londra marți noaptea, după o vizită în Finlanda.
Până acum, el s-a întâlnit cu reprezentanții comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu reprezentanți români ai mediului de afaceri și ai companiilor britanice.
Ceaușescu și Iliescu, singurii care au fost primiți la Buckingham
Singurii lideri ai României care au fost primiți de monarhul Marii Britanii au fost Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu.
În iunie 1978, Ceaușescu devenea primul lider comunist care efectua o vizită oficială la Palatul Buckingham. Atunci, el s-a întâlnit cu Regina Elisabeta a ll-a.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a ascuns in spatele unui tufis in gradinile Palatului pentru a evita o conversație cu Nicolae și Elena Ceausescu, în timpul vizitei lor in 1978, potrivit Daily Mail.
Dezvăluirea apare în cartea „Our Queen” scrisă de Robert Hardman, jurnalist specializat pe teme legate de familia regală a Marii Britanii.
„Regina a fost nevoită de-a lungul timpului ză suporte mulți invitați neplăcuți. Oricat de oribili erau prietenii guvernului britanic, era datoria monarhului sa se poarte frumos,” scrie Hardman.
El noteaza că Regina era vadit deranjata cu decizia Guvernului de il invita pe Ceaușescu. Aceasta a istorisit la un pranz, la cativa ani dupa eveniment, ca in timp ce isi plimba cainii in gradina Palatului, i-a zarit pe Nicolae si Elena Ceausescu venind inspre ea, si a decis sa se ascunda dupa un tufis pentru a evita o conversatie cu cei doi.
În octombrie 2004, la finalul primului mandat, fostul președinte Ion Iliescu a făcut la rândul său o vizită la Buckingham. Atunci, el a fost invitat la un dejun oferit de regină.
Președintele Iohannis, invitat la evenimente, dar nu în vizite oficiale
La fel ca predecesorii săi Emil Constantinescu și Traian Băsescu, fostul președinte Klaus Iohannis nu a fost invitat de suveranul Marii Britanii la Palatul Buckingham.
În schimb, în 2017, prințul Charles a venit într-o vizită oficială la Cotroceni.
Apoi, în 2023, Charles a revenit în România, de data asta în calitate de rege și s-a întâlnit din nou cu Iohannis. A fost pentru prima oară când un monarh al Regatului Unit vizita România.
Regele Charles are în România nu mai puțin de 10 proprietăți dintre care cea mai cunoscută este cea de la Viscri.
Deși nu a fost invitat de rege la Buckingham pentru discuții tête-à-tête, Iohannis a participat atât la funeraliile funeraliile Reginei Elisabeta a II-a de la Westminster Abbey, cât și la ceremonia de încoronare a lui Charles.





