Fostul mare internațional român îl acuză pe selecționer că nu respectă foștii jucători ai Stelei în disputa cu FCSB.
Conflictul de identitate dintre FCSB și CSA Steaua a reaprins tensiuni inclusiv între foști mari fotbaliști ai României. După ce Mircea Lucescu, actualul selecționer al naționalei, a declarat din nou că pentru el „FCSB este Steaua”, reacțiile nu au întârziat să apară.
Unul dintre cei care s-au simțit lezați de aceste afirmații este Gabi Balint (62 de ani), component al legendarei echipe a Stelei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986. Fostul atacant consideră că poziția publică a lui Lucescu reprezintă o lipsă de respect față de generația care a scris istoria clubului militar.
„Ați văzut că Mircea Lucescu o ține într-una că FCSB e Steaua pentru el și nu vrea să se conformeze sau să se alinieze celor care… Nu se gândește și la noi, cei care am fost jucători la Steaua și care considerăm că e altfel. Noi respectăm, eu, cel puțin, respect FCSB! Nu mai zic că spectatorii lor, fanii lor, sunt și fanii mei, din punctul lui de vedere. Dar, totuși, trebuie să respectăm niște lucruri, niște decizii judecătorești. Și aici, într-un fel, nea Mircea ne jignește pe noi. Am mai stat de vorbă cu foști jucători de la Steaua, am discutat, și o face dinadins și nu e normal”, a spus Balint pentru DigiSport.ro.
„Dacă spunea la o masă, era altceva”
Fostul atacant al roș-albaștrilor a adăugat că ar fi înțeles poziția selecționerului dacă aceasta ar fi fost exprimată într-un context privat, însă declararea publică o consideră lipsită de tact.
„Pentru că o face public. A, dacă spunea la o masă, în cadru restrâns, era ok, era problema celor de acolo”, a completat Balint.
În replică, Mircea Lucescu și-a reafirmat convingerea că echipa lui Gigi Becali este continuatoarea istorică a Stelei, indiferent de deciziile instanțelor. „Gândiți-vă la cei care au muncit pentru renumele clubului Steaua. Să facă o echipă puternică. Steaua să se întoarcă în Ghencea! Mie îmi e și greu să pronunț FCSB. Înseamnă Fotbal Club Steaua București. E același lucru. Nu mai spun FC și B și spun doar Steaua. Nu mă interesează decizia instanței. Eu sunt persoană particulară”, a declarat selecționerul.
Tensiunile dintre foștii jucători ai Stelei și declarațiile lui Mircea Lucescu revin într-un moment sensibil, în care disputa juridică dintre CSA Steaua și FCSB privind marca și palmaresul este încă departe de o soluție definitivă.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!





