vineri, iulie 10, 2026
23.7 C
București
Mai multe
    AcasăSportIncendiu de proporții în Catalonia. Autoritățile l-au arestat pe bărbatul care a...

    Incendiu de proporții în Catalonia. Autoritățile l-au arestat pe bărbatul care a provocat focul

    Publicat în

    Smith&Smith

    Link Sursă

    Aproximativ 45.000 de rezidenţi din mai multe localităţi din nord-estul Spaniei au fost sfătuiţi să rămână în casele lor din cauza fumului dens provocat de un incendiu de vegetaţie care a cuprins acea regiune, informează sâmbătă DPA, preluată de Agerpres.

    Locuitorilor din estul provinciei Girona li s-a cerut să ţină uşile şi ferestrele închise, au declarat vineri autorităţile locale spaniole.

    Până în prezent, incendiul care face ravagii în apropierea oraşului Bisbal d’Emporda, în interiorul regiunii Catalonia, a distrus aproximativ 1.300 de hectare de tufişuri şi păduri – echivalentul a aproximativ 1.800 de terenuri de fotbal. Potrivit AFP, incendiul a afectat deja 2.200 de hectare de vegetaţie.

    Autorităţile spaniole au precizat că, până în prezent, nu au fost raportate victime omeneşti.

    Flăcările, alimentate de vânturi puternice, sunt în prezent scăpate de sub control şi s-au extins în regiunea montană împădurită Massis de les Gavarres, care acoperă o suprafaţă de aproximativ 35.000 de hectare.

    Guvernul regional al Cataloniei a solicitat ajutor din partea Unităţii militare de intervenţie în situaţii de urgenţă, UME.

    Potrivit poliţiei, un bărbat suspectat că ar fi provocat incendiul a fost arestat. Se pare că acesta lucra la un drum folosind un polizor unghiular, un utilaj destinat tăierii metalului sau a pietrei.

    Întrucât aceste utilaje generează scântei extrem de fierbinţi, care pot aprinde cu uşurinţă vegetaţia uscată, utilizarea lor a fost interzisă pe durata actualei perioade de secetă din regiune.

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Republica Moldova mizează pe un nou premier-manager. Poate rezova strategia drujbei criza politică și economică?

    Link Sursă Republica Moldova schimbă din nou profilul premierului, dar păstrează aceeași speranță, că experiența...

    Bonnie Tyler și iubirea care a durat o viață. Secretul unei căsnicii de peste jumătate de secol

    Link Sursă Cei doi au fost căsătoriți timp de 53 de...

    Presa din toată lumea, cucerită de „Les Bleus” după victoria împotriva Marocului

    Link Sursă Echipa Franţei a învins Marocul în sferturile de finală ale Cupei Mondiale (2-0),...

    Mai multe de genul acesta