Un document inedit publicat de Institutul de Studii Sud-Est Europene dezvăluie o cerere aparte adresată de Republica Populară Bulgaria către Republica Populară Română în luna martie a anului 1958. Guvernul de la Sofia a intervenit oficial, prin intermediul ambasadelor de la București și Sofia, solicitând aprobarea ca cetățenii bulgari din orașele riverane Vidin, Sviștov și Ruse să poată folosi insula Micul Calafat, alături de alte două insule românești, pentru a face plajă în timpul sezonului estival.

Program limitat și restricții de acces

Consiliul de Miniștri de la București a analizat solicitarea vecinilor de la sud de Dunăre și a propus aprobarea acesteia, însă doar cu respectarea unor condiții deosebit de riguroase. Conform documentului, accesul cetățenilor bulgari pe teritoriul insular românesc a fost permis exclusiv în perioada 15 iunie – 15 septembrie 1958. Prezența acestora era tolerată doar pe timpul zilei, în intervalul cuprins între răsăritul și apusul soarelui. Orice vizită pe timpul nopții era strict interzisă, autoritățile române impunând ca toate ambarcațiunile folosite pentru traversare să fie obligatoriu returnate în fiecare seară pe malul bulgăresc, scrie Institutul de Studii Sud-Est Europene.

De asemenea, spațiul de recreere a fost clar delimitat. Bulgarilor le era permis să folosească exclusiv malurile de sud ale insulelor pentru plajă, orice altă activitate pe teritoriul insular sau în apele din jur fiind interzisă cu desăvârșire. Printre activitățile „nepermise” se numărau pescuitul, pășunatul sau tăierea lăstărișului și a pomilor.

Control strict al frontierei și responsabilitatea pentru daune

Pentru a preveni trecerile ilegale și incidentele, partea română s-a asigurat împotriva oricăror prejudicii, stipulând că eventualele stricăciuni produse pe insule vor fi suportate integral de statul bulgar. Documentul sublinia clar că ieșirea cetățenilor străini pe malul românesc, sub orice pretext, va fi tratată drept încălcare a frontierei de stat. Din acest motiv, organelor de pază bulgare li s-a impus obligația de a ține o evidență zilnică strictă a persoanelor care intrau și ieșeau de pe insule.

În situațiile în care se impunea un control la frontieră pe teritoriul insulelor în timpul orelor de plajă, acesta urma să fie executat în comun de grănicerii ambelor state. În afara programului de vizitare aprobat, controlul rămânea o atribuție exclusivă a grănicerilor români.

Regimul amenajărilor turistice. Fără despăgubiri pentru bulgari

În ceea ce privește eventualele facilități turistice construite, autoritățile de la București au acceptat exclusiv amenajări cu caracter provizoriu. Orice structură permanentă necesita obținerea unui asentiment prealabil din partea României. O clauză importantă din draftul de acord sublinia că, la finalul perioadei de folosință, toate amenajările edificate de partea bulgară deveneau de drept proprietatea statului român. Partea bulgară a fost obligată să accepte această condiție fără a putea pretinde vreo despăgubire financiară ulterioară.

Toate aceste prevederi dictate de statul român urmau să fie consfințite printr-un proces-verbal oficial, încheiat între organele celor două țări vecine, cu o valabilitate limitată la doar un an de zile.

CITEȘTE ȘI