Criza politică declanșată după căderea Guvernului Bolojan nu s-a purtat doar la masa negocierilor pentru formarea unui nou Executiv. Ci și pe sub ea, prin proxy. În ultimele luni, confruntarea dintre partide și taberele politice s-a mutat în instanțe, în Parlament, în spațiul comunicării și presiunii publice și chiar în zona instituțiilor-cheie ale statului. PNL s-a rupt în două din cauza scindării din jurul susținerii lui Adrian Veștea. UDMR a acuzat presiuni în contextul negocierilor, iar AUR a ajuns în conflict cu propriul fief media. În paralel, au apărut dezvăluiri ale jurnaliștilor care au amplificat tensiunile dintre partide și au fost folosite pentru a se ataca unul pe celălalt.
Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai, prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR. După demiterea Executivului, președintele Nicușor Dan a făcut două nominalizări pentru funcția de premier: Eugen Tomac și, ulterior, Adrian Veștea. Tomac și-a depus mandatul fără să mai ajungă la votul din Parlament. Guvernul Veștea, însă, a fost respins pe 22 iunie, cu 189 de voturi „pentru”, în condițiile în care era nevoie de 233 de voturi.
PNL, prima linie a războiului
Poate cea mai spectaculoasă confruntare s-a consumat în interiorul PNL. Nominalizarea lui Adrian Veștea de către Nicușor Dan a fost făcută fără consultarea conducerii PNL, iar Ilie Bolojan s-a opus public acestei formule. „Un act ostil”, a descris șeful PNL desemnarea unui prim-vice liberal. Adrian Veștea a refuzat să se retragă, iar în jurul său s-a coagulat o grupare de parlamentari și lideri liberali care au susținut continuarea unei coaliții alături de PSD.
În spațiul public, aceștia au ajuns să fie numiți „puciștii”. Inițial, informațiile vehiculate indicau 18-20 de parlamentari și lideri locali care riscau excluderea din partid pentru susținerea Guvernului Veștea. Cap de afiș s-au aflat Adrian Veștea, Hubert Thuma, Lucian Bode, Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu și Nicoleta Pauliuc.
Miza nu era doar cine urma să fie premier. Era, de fapt, cine controlează PNL. Ilie Bolojan a încercat să-și consolideze poziția prin convocarea unui congres extraordinar. La congresul din 21 iunie, a fost reales președinte al PNL, iar partidul a adoptat și o decizie prin care anunța că nu mai dorește o coaliție cu PSD. În noua conducere au fost înlăturați „puciștii” cu „loialiștii” lui Bolojan.
Războiul din PNL a ajuns în instanță
Tabăra anti-Bolojan din interiorul PNL a deschis mai multe acțiuni în instanță, încercând să blocheze atât congresul, cât și efectele deciziilor luate de noua conducere. Într-o primă fază, contestatarii au cerut suspendarea deciziilor PNL privind susținerea sau nesusținerea Guvernului Veștea și sancționarea celor care ar fi votat Executivul. Tribunalul Ilfov a admis rapid cererea.
Ulterior, Tribunalul București a suspendat hotărârile Consiliului Național și apoi hotărârile Congresului extraordinar din 21 iunie, inclusiv alegerea noii conduceri și modificarea statutului partidului.
Confruntarea juridică a continuat și după aceea. În august, Curtea de Apel București a respins apelurile conducerii PNL, menținând suspendările. Deciziile au caracter provizoriu, până la soluționarea proceselor pe fond, iar judecarea fondului nu începuse încă la momentul relatărilor respective. În aceste dosare, contestatarii cer inclusiv anularea hotărârilor și daune morale de 4 milioane de lei.
UDMR, prins în menghina negocierilor pentru Guvern
UDMR a fost o altă țintă a presiunilor politice. În perioada negocierilor pentru Guvernul Veștea au apărut informații și acuzații privind presupuse presiuni venite din zona Budapestei pentru ca UDMR să nu susțină Executivul. UDMR a respins aceste scenarii, iar liderii formațiunii au insistat că deciziile privind votul pentru Guvern au fost luate în interiorul partidului.
În cele din urmă, UDMR a decis să nu intre la guvernare și le-a recomandat parlamentarilor să nu voteze Guvernul Veștea.
Presiunea asupra formațiunii maghiare a reapărut însă, într-o formă mult mai concretă, prin readucerea în atenția Parlamentului a proiectului privind Ziua Drapelului Național. Proiectul fusese inițiat încă din 2023 de AUR și trecut de Senat prin adoptare tacită. El a ajuns din nou în centrul disputei politice în momentul în care Camera Deputaților urma să îl dezbată.
Proiectul prevede ceremonii obligatorii de Ziua Drapelului, instituirea unor „Piețe ale Tricolorului” și amenzi pentru oficialii care refuză să sărute drapelul. În forma prezentată public, amenzile pentru un astfel de refuz pot ajunge la 10.000 de lei. UDMR a reacționat dur, iar liderul deputaților, Csoma Botond, a anunțat că partidul nu va vota proiectul.
Mai mult, în plină criză guvernamentală au apărut acuzații politice potrivit cărora proiectul ar fi devenit un instrument de negociere împotriva UDMR. Potrivit unor surse politice, Sorin Grindeanu ar fi încercat să îl convingă pe Kelemen Hunor să susțină un guvern în jurul PSD folosindu-se de acest proiect ca instrument de negociere.
AUR și ruptura față de propriul fief media
Un alt front s-a deschis în zona suveranistă. Realitatea Plus, unul dintre cele mai importante canale media favorabile zonei suveraniste, a intrat în conflict cu Călin Georgescu și, indirect, cu George Simion și AUR, după disputa privind poziționarea față de Guvernul Veștea.
Ruptura a devenit publică în iunie, când Călin Georgescu a criticat postul și a acuzat că aparițiile sale au fost folosite pentru audiență. Realitatea Plus a răspuns că declarațiile au depășit o limită și a anunțat că nu îl va mai transmite pe Georgescu până când acesta nu își cere scuze.
Scandalul a avut o miză politică evidentă, pentru că s-a suprapus peste disputa privind susținerea Guvernului Veștea și peste tensiunile dintre diferitele grupări ale electoratului suveranist.
O tabără din AUR în frunte cu Mohamad Murad și Gheorghe Piperea a militat pentru votarea unui Guvern, în schimb Petrișor Peiu, numărul doi din partid, a fost vehement împotriva oricărui vot al AUR pentru un Guvern din care nu face parte.
Întâlnirea șefei CCR cu Bolojan
În paralel cu negocierile pentru Guvern, Curtea Constituțională a fost împinsă în zona disputelor dintre partide. Informația privind o întâlnire între președinta CCR, Simina Tănăsescu, și Ilie Bolojan, în biroul președintelui Senatului, a provocat reacții vehemente din partea PSD și a justiției. Momentul venea înainte ca CCR să declare constituțional amendamentul Fritz, care îl va lăsa pe liderul USR fără mandatul de edil al Timișoarei.
Președinții curților de apel au cerut public să explice circumstanțele întâlnirii. Ei au invocat nevoia de transparență și de protejare a aparenței de imparțialitate a judecătorilor constituționali.
Subiectul a devenit o linie de comunicare pentru PSD, iar în comisia de Constituționalitate din Parlament s-au prezentat imaginile întâlnirii în fața presei. (VEZI AICI VIDEO)
Zborul Mykonos
În același context tensionat, o altă dezvăluire a produs efecte politice: zborul privat către Mykonos în care au călătorit, printre alții, judecătorul CCR Cristian Deliorga, fostul premier Victor Ponta, fostul ministru Florin Manole, senatorul UDMR István-Loránt Antal, președintele Tribunalului Constanța Marius Cătălin Croitoru și oameni de afaceri. Pe lista celor 13 pasageri se află și omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat definitiv pentru cumpărare de influență.
Informația a fost dezvăluită de jurnaliștii News Center și PressOne, iar ulterior a devenit subiect politic. PNL și USR au cerut explicații și anchetarea deplasării.
Camera de Comerț și Industrie a României a susținut că deplasarea a avut scopul atragerii de investiții străine și că a suportat costurile. Florin Manole a afirmat, la rândul său, că deplasarea a fost o delegație economică și că nu au fost folosite fonduri publice.
Ulterior, Senatul a decis extinderea anchetei parlamentare în ceea ce privește întâlnirea dintre Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan și la zborul lui Cristian Deliorga.
„E dreptul fiecăruia să zboare cu ce avioane doreşte şi în ce condiţii doreşte, dar dacă ar fi să fac două comentarii generale legate de zboruri, unul este legat de socialismul de caviar. Există oameni politici care nu sunt ambasadorii oamenilor necăjiţi, care nu ţin discursuri de genul acesta, e o categorie, dar sunt cei care ţin aceste discursuri şi este frapant”, a spus Ilie Bolojan.
Cazul Lucian Pahonțu. O investigație care nu trebuie confiscată politic
O investigație Recorder, realizată pe baza unor documente din dosarul Revoluției, arată că șeful SPP, pe atunci ofițer în Trupele de Securitate, a participat la evenimentele din 21 decembrie 1989 din zona Intercontinental și că ar fi fost implicat ulterior și în acțiunile de la Piața Universității și Mineriada din iunie 1990.
Pahonțu a respins acuzațiile, afirmând că informațiile sunt „neadevărate și lipsite de fundament” și că nu a participat la activități care să fi încălcat drepturile și libertățile fundamentale.
Investigația a apărut în contextul în care Digi24 a publicat, pe 21 iunie, mai multe fotografii de la un prânz organizat în capitala Belgiei, la care au participat Nicușor Dan, Lucian Pahonțu, Rareș Bogdan (PNL), Victor Negrescu (PSD) și Eugen Tomac.
Trebuie însă făcută o distincție importantă. Investigațiile jurnalistice care au documentat aceste cazuri nu trebuie prezentate drept „arme” ale vreunei tabere politice doar pentru că dezvăluirile au fost ulterior preluate și folosite în confruntarea politică.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.





