Maia Sandu s-a întâlnit la Roma cu Giorgia Meloni și Ignazio La Russa pentru a discuta colaborarea Italiei în ceea ce privește organizarea votului diasporei moldovene, în alegerile parlamentare de pe 28 septembrie.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut o vizită importantă la Roma, unde a discutat cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, și cu președintele Senatului, Ignazio La Russa.
Agenda întâlnirilor celor trei a inclus teme legate de colaborarea pentru a proteja corectitudinea alegerilor din Republica Moldova, dar și de votul cetățenilor moldoveni aflați în Italia.
În Italia vor fi amenajate cele mai multe secții de vot din afara granițelor, 75 la număr, pentru alegerile parlamentare de pe 28 septembrie.
„Relaţiile dintre Republica Moldova şi Italia sunt astăzi mai bune ca niciodată”, a transmis Maia Sandu într-o postare pe Facebook.
Ea a mai scris că în discuțiile cu Giorgia Meloni și Ignazio La Russa a simțit „prietenia sinceră a Italiei şi sprijinul” față de Republica Moldova.
Italia contributor de seamă al Republicii Moldova
Președintele Republicii Moldova a declarat că Italia a oferit sprijin Moldovei în valoare de 90 de milioane de euro în ultimii patru ani, „inclusiv pentru a ajuta familiile vulnerabile să-şi plătească facturile la energie”.
„Legătura dintre statele noastre este întărită de diaspora numeroasă, respectată aici pentru muncă, integritate şi contribuţia la economia italiană”, a mai spus președinta.

Foto Facebook Maia Sandu, 10 septembrie 2025
Potrivit unui comunicat oficial, unul dintre cele mai relevante subiecte de discuție dintre oficiali a fost „cooperarea pentru asigurarea integrităţii proceselor electorale din Republica Moldova, inclusiv a votului diasporei din Italia, şi pentru contracararea tentativelor de ingerinţă străină”.
Vizita Maiei Sandu la Roma a avut loc imediat după discursul susținut de aceasta în Parlamentul European, marți, 9 septembrie.
În fața eurodeputaților, Maia Sandu a declarat că Republica Moldova nu va rezista presiunii exercitate de Vladimir Putin dacă nu este integrată în Uniunea Europeană, în cel mai scurt timp.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!





