Apelul telefonic din 31 august 2025 a schimbat totul. „Mamă, vorbești cu noul jucător al lui Rayo!”, i-a spus Mihai mamei lui, Iuliana. În spatele acestor cuvinte – aparent simple – se ascund ani de muncă, zeci de e-mailuri trimise la academii din Europa, filmări făcute pe marginea terenului, o viză refuzată pentru Anglia și un copil care nu a renunțat. Povestea lui Mihai Moga, acum jucător în echipa de juniori a clubului Rayo Vallecano din Spania, nu e despre noroc. E despre perseverență, răbdare și o mamă care a crezut că orice ușă închisă poate deschide o alta.

„Mihai a început să joace fotbal la 9 ani. Era în clasa a treia. Și nu s-a mai oprit de atunci. În ultimii cinci ani, nu cred că a lipsit la cinci antrenamente, și atunci din motive foarte serioase”, spune Iuliana, mama lui. Drumul lui nu a fost spectaculos, dar a fost constant. A început la o echipă mică, iSport, sub îndrumarea lui Ion Frâncu, apoi a continuat cu același antrenor la echipa liceului sportiv „Mircea Eliade”. „Era cel mai mic din echipă, dar a avut norocul să fie încurajat. E mare lucru. Colegii lui erau cu doi ani mai mari”, își amintește mama.

În 2020, în pandemie, s-a mutat la alt club, unul care nu suspendase antrenamentele. Din acel moment, până anul acesta, a jucat la NFC Arena Academy. „Nu a jucat la echipe cu notorietate mare. Și cred că a fost mai bine așa. A jucat constant, a învățat, a ascultat de antrenori”. Mihai a făcut și pregătire fizică individuală cu cel care îi fusese profesor de sport în clasele primare. „Au o relație foarte frumoasă. Cred că a contat enorm în dezvoltarea lui Mihai”, spune Iuliana.

De la copilul care „căra pianul pentru artiști” la tânărul care și-a construit caracterul pe teren

„Când era mai mic, își dorea să joace mai în față. În general, de la mijloc în sus sunt «vedetele», pentru că de acolo se dau goluri. Cei care joacă în apărare sunt cei care cară pianul pentru artiști. El a fost (și este și acum) fundaș central. Ani de zile s-a rugat de antrenor să îl lase să joace mai sus. Bine că nu l-a înduplecat! Îi place foarte mult poziția lui, zice că vede mai bine tot ce se întâmplă în teren”, povestește Iuliana.

Pentru Mihai, fotbalul n-a fost doar un joc, ci un stil de viață. A traversat adolescența cu toate capcanele ei – corpul care se schimbă, oboseala cronică, nopțile lungi, tentațiile ecranelor și ale „ieșirilor” – alegând, de cele mai multe ori, drumul dificil: trezit devreme, antrenament, școală, iar antrenament, apoi teme. Și-a construit rutina ca pe un baraj împotriva haosului vârstei, a învățat să spună „nu” lucrurilor care îl trăgeau în jos și „da” celor care îl făceau mai bun.

„La 16-17 ani este perioada în care cei care aleg să facă performanță fac performanță. Cine nu, renunță de tot”, spune Iuliana. „Adolescența este o vârstă mai complicată și din punct de vedere sportiv. Presupune extrem de multă disciplină și voință. Or, asta se întâmplă exact când tentațiile sunt mai mari și libertatea pare mai la îndemână ca oricând. În plus, e greu să faci performanță și la școală, și în sport. Nu imposibil, dar foarte greu. El voia să le facă pe ambele”.

Pentru Mihai, performanța sportivă pe care și-o dorea era la un club din afară. „În 2024, a început să aplice la mai multe cluburi și academii. Multe, serios!”, zice Iuliana, pregătindu-ne pentru continuarea poveștii.

CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTULDESPREMAME.RO