sâmbătă, iunie 13, 2026
20.8 C
București
Mai multe
    AcasăExterneOferte de muncă în străinătate pentru români

    Oferte de muncă în străinătate pentru români

    Publicat în

    Smith&Smith

    Spaţiul economic european începe să-şi revină uşor, spun consilierii români ai Serviciului European de Ocupare a Forţei de Muncă.

    Germania, Norvegia şi Spania sunt printre ţările care caută muncitori la noi în ţară, singura condiţie impusă fiind cunoaşterea limbii engleze sau germane. Se caută grădinari, măcelari şi vopsitori auto.

    „Au început uşor angajatorii din Uniunea Europeană să fie interesaţi de persoanele în căutarea unui loc de muncă din România. Astfel, dacă a început Norvegia cu 30 de tâmplari, la un moment dat am avut şi 70 ceva de locuri de muncă, ajungând ca în această săptămână să avem 54 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană”, a declarat Liviu Cochirlea, consilier EURES, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vâlcea.

    Pentru locurile disponibile în această săptămână în spaţiul economic european, cei interesaţi trebuie să ştie că esenţial pentru ocuparea lor este cunoaşterea limbii engleze sau a limbii germane.

    Pe de altă parte, pentru toamna acestui an, Spania pregăteşte o nouă ofertă pentru cei interesaţi să lucreze în agricultură, îndeosebi la culesul de căpşuni.

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Suporterii haitieni se ascund de ICE, la Cupa Mondială

    Link Sursă La Boston, parcă niciun haitian nu ar fi prezent pentru a-şi susţine echipa...

    Românii, în topul antreprenorilor din Spania

    Link Sursă Spania a depășit pentru prima dată pragul de 500.000 de lucrători autonomi străini,...

    Mai multe de genul acesta

    Suporterii haitieni se ascund de ICE, la Cupa Mondială

    Link Sursă La Boston, parcă niciun haitian nu ar fi prezent pentru a-şi susţine echipa...

    Românii, în topul antreprenorilor din Spania

    Link Sursă Spania a depășit pentru prima dată pragul de 500.000 de lucrători autonomi străini,...