Uniunea Europeană trebuie să se reformeze profund și rapid pentru a-și menține relevanța într-o eră geopolitică dominată de rivalitatea strategică dintre Statele Unite și China, potrivit unui raport coordonat de fostul premier britanic Tony Blair și de Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase.
Studiul, bazat pe discuții cu lideri politici, de afaceri și reprezentanți ai societății civile, avertizează că schimbările structurale în domenii precum securitatea, energia, tehnologia, comerțul și inteligența artificială redesenează arhitectura globală și exercită presiuni majore asupra Europei, care a depins mult timp de SUA pentru securitate și a extins relațiile comerciale cu China.
„Dacă Europa nu poate sta pe propriile picioare în fața Rusiei, va fi și mai puțin capabilă să gestioneze competiția sistemică cu SUA sau China”, se arată în raport.
Concluzia este clară:
„Reforma nu este opțională; este necesară pentru a rămâne relevantă”.
Presiuni externe și provocări interne
Raportul a fost lansat într-un context sensibil pentru Bruxelles, pe fondul discuțiilor privind finanțarea sprijinului pentru Ucraina și ajustarea Europei la „schimbarea fundamentală a regulilor relațiilor economice globale”.
Presiunea asupra UE este amplificată și de administrația americană condusă de Donald Trump, care a adoptat o nouă Strategie de Securitate Națională și a intensificat criticile la adresa blocului comunitar.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat că „Europa trebuie să își asume responsabilitatea pentru propria securitate și să accelereze reformele”.
O lume în schimbare accelerată
Raportul „World Rewired: Navigating a Multi-Speed, Multipolar Order”, realizat de JPMorgan Chase în colaborare cu Tony Blair Institute for Global Change, oferă o radiografie a noii ordini mondiale, afectată de geopolitică, inteligență artificială și populism.
„Trăim într-o lume care nu a mai existat niciodată înainte. Este ca o tablă de șah 3D”, afirmă Alexander George, autor al raportului.
Statele Unite își păstrează puterea structurală, dar se confruntă cu vulnerabilități interne majore, de la polarizare politică la dificultăți în gestionarea datoriei publice.
Traiectoria Chinei depinde de menținerea creșterii economice în condițiile constrângerilor demografice și al acumulării de datorii.
Pentru puterile de rang mediu, precum India sau statele din Golf, spațiul de manevră se îngustează.
Tarifele dure impuse de SUA Indiei, ca reacție la achizițiile de petrol rusesc, și consolidarea legăturilor tehnologice dintre Emiratele Arabe Unite și Washington arată presiunea tot mai mare de a alege între SUA și China.
Mesaj pentru Europa: integrare, apărare și creștere economică
Raportul lansat de JPMorgan Chase, care a demarat un plan de 1.500 miliarde de dolari pe zece ani pentru susținerea industriilor critice pentru securitatea și reziliența economică a SUA, transmite un mesaj clar pentru UE: integrarea mai profundă, consolidarea apărării și stimularea creșterii economice nu mai sunt opțiuni politice, ci condiții de supraviețuire
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.





