O companie poate avea un dosar tehnic complet și o declarație de conformitate impecabilă pentru introducerea de ambalaje pe piață și, totuși, să nu fie conformă cu regulamentul UE PPWR privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Explicația ține de o distincție esențială, dar adesea trecută cu vederea în limbajul de business: cea dintre fabricant și producător, termeni folosiți frecvent ca sinonime, dar pe care regulamentul îi tratează ca având roluri juridice diferite.
De această încadrare depind atât responsabilitatea pentru conformitatea tehnică a ambalajului, cât și obligațiile de înregistrare și raportare în cadrul răspunderii extinse a producătorului. Prin urmare, deși atenția s-a concentrat până acum asupra termenelor de aplicare și a cerințelor tehnice, primul pas al conformării este, de fapt, altul: clarificarea rolului pe care compania îl are în lanțul de aprovizionare. Abia după aceea pot fi stabilite corect obligațiile aplicabile, testele necesare și documentele care trebuie pregătite.
Miza este concretă. Un fabricant poate avea dosarul tehnic și declarația de conformitate redactate corect, dar, dacă nu este înregistrat ca producător în statul membru în care vinde efectiv, nu îndeplinește condițiile pentru a pune legal ambalajul pe piață. Invers, înregistrarea în sistemul EPR (Responsabilitate Extinsă a Producătorului) nu acoperă partea tehnică: obligația de întocmire a dosarului tehnic revine exclusiv fabricantului și nu poate fi delegată prin niciun angajament contractual. Sunt două seturi de obligații distincte, care se verifică separat și dintre care niciunul nu îl compensează pe celălalt.
Citește continuarea articolului pe blogul PwC România
Articol susținut de PwC România
