vineri, octombrie 16, 2026
9.7 C
București
Mai multe
    AcasăSportRețeta lui Macron pentru fericire „Faceți sport din copilărie până la bătrânețe!”

    Rețeta lui Macron pentru fericire „Faceți sport din copilărie până la bătrânețe!”

    Publicat în

    Smith&Smith

    Link Sursă


    Sportul este „o şcoală de viaţă, o plăcere, o modalitate de a fi fericit”, a declarat Macron într-un videoclip înregistrat într-o curte interioară a Palatului Elysee şi postat pe conturile sale de socializare.

    Şeful statului francez a subliniat succesul Jocurilor organizate în Franţa în 2024 şi numărul record de medalii câştigate de echipele franceze, dar a cerut menţinerea vie a impulsului generat de acest eveniment şi transformarea activităţii fizice într-un obicei pe tot parcursul vieţii.

    „Aşa că faceţi sport. Nu lăsaţi flacăra a ceea ce am trăit în timpul acelor Jocuri Olimpice şi Paralimpice să se stingă”, a spus Macron.

    Preşedintele a susţinut practicarea unui sport din copilărie şi până la senectute şi a cerut o prezenţă mai mare a sportului în sistemul de învăţământ.

    Prin urmare, el a pledat pentru menţinerea a cel puţin o jumătate de oră de activitate fizică zilnică în şcoala primară şi pentru consolidarea participării la sport în şcoala secundară şi în universitate.

    Citește și: Decizie istorică în Franța: Emmanuel Macron a promulgat legea care legalizează moartea asistată! 

    Dar Macron şi-a extins apelul şi la adulţi şi seniori, considerând sportul un instrument atât pentru îngrijirea medicală preventivă, cât şi pentru promovarea bunăstării şi dezvoltării personale.

    Fete de la Sport (Sărbătoarea Sportului), care are loc pe 14 septembrie, a fost creată după Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 ca un eveniment anual menit să extindă impulsul generat de cel mai mare eveniment sportiv organizat în Franţa.

    Conceptul său este parţial inspirat de Fete de la Musique (Sărbătoarea Muzicii), care mobilizează oraşe şi asociaţii din întreaga ţară în fiecare an.

    Prima ediţie a avut loc în septembrie 2025, cu mii de activităţi sportive organizate în toată Franţa, în efortul de a introduce sportul persoanelor care nu participă în mod regulat la o disciplină şi de a încuraja cluburile şi asociaţiile să îşi deschidă porţile către noi membri.

    Macron şi-a folosit, de asemenea, mesajul pentru a mulţumi voluntarilor care se ocupă de menţinerea în funcţiune a cluburilor şi a asociaţiilor sportive, de la organizarea de competiţii şi sesiuni de antrenament până la mentoratul copiilor şi tinerilor şi la arbitraj.

    „Toate aceste cluburi funcţionează pentru că există voluntari în toată Franţa”, a remarcat el.

    Preşedintele francez şi-a încheiat discursul cu un apel care a rezumat obiectivul zilei: „Faceţi sport. Este astăzi, este tot anul. Nu lăsaţi flacăra să se stingă”. AGERPRES



    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    A venit nota de plată pentru petrecerea oficilalilor FRF acasă la Nicu Gheară. Sancțiunile dictate de Federație

    Link Sursă Federația Română de Fotbal a stabilit sancțiunile în cazul...

    Penny a fost amendat după ce a vândut ceapă din import ca produs autohton. Cazul a ajuns în instanță

    Link Sursă Societatea a contestat sancțiunea în instanță, susținând că a...

    Corul de Copii Radio două concerte extraordinare cu acces liber, cu invitați din Germania și Elveția

    Link Sursă La pian, alături de Corul de Copii Radio, se...

    Mai multe de genul acesta

    A venit nota de plată pentru petrecerea oficilalilor FRF acasă la Nicu Gheară. Sancțiunile dictate de Federație

    Link Sursă Federația Română de Fotbal a stabilit sancțiunile în cazul...

    Penny a fost amendat după ce a vândut ceapă din import ca produs autohton. Cazul a ajuns în instanță

    Link Sursă Societatea a contestat sancțiunea în instanță, susținând că a...

    Corul de Copii Radio două concerte extraordinare cu acces liber, cu invitați din Germania și Elveția

    Link Sursă La pian, alături de Corul de Copii Radio, se...