Putin nu trebuie să demonstreze convingător că un străin este spion. Este suficient ca serviciile ruse de spionaj să controleze ancheta, procesul și informația publică. Apoi poate păstra condamnatul ani întregi, până când acesta capătă valoare într-o negociere cu Occidentul.
Cazurile recente ale unor cetățeni români și moldoveni alimentează tocmai această suspiciune. Un român născut în 2002 a fost condamnat definitiv la 15 ani într-o colonie de maximă securitate. FSB afirmă că ar fi transmis Ucrainei date despre sistemele antiaeriene din Soci. Evgheni Cijen, cetățean moldovean de 26 de ani, lucra ca paznic la Chișinău și a plecat în Rusia pentru a-și vizita rudele. Potrivit familiei sale, FSB l-a reținut după verificarea telefonului. Au urmat arestări administrative succesive, apoi un dosar de spionaj, judecat cu ușile închise, și o condamnare la 13 ani de regim sever.
Nu știm ce probe există în aceste dosare. Tocmai aceasta este problema. Când acuzațiile rămân secrete, apărarea nu poate vorbi, iar comunicarea este monopolizată de serviciul care a făcut arestarea, justiția devine imposibil de verificat. Condamnarea poate funcționa astfel nu doar ca pedeapsă, ci și ca investiție diplomatică. Un om închis astăzi poate fi schimbat mâine pentru un agent rus capturat în Europa.
Lecții de aprilie
În aprilie 2026, doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău, ținuți în Rusia, au revenit acasă printr-un schimb internațional. Pentru recuperarea lor, Republica Moldova a renunțat la Alexandru Bălan, fost adjunct al SIS acuzat că lucrase pentru serviciile ruse de spionaj. Operațiunea a implicat Republica Moldova, România, Polonia și Statele Unite.
Acest precedent schimbă felul în care trebuie să înțelegem noile arestări. El arată că un cetățean român aflat într-o închisoare rusă poate dobândi o valoare precisă la masa negocierilor și confirmă existența pieței politice pe care asemenea deținuți pot fi tranzacționați.
Moscova a practicat această „diplomație a ostaticilor” și în relația cu Statele Unite și statele europene. Jurnaliști, foști militari, sportivi sau persoane cu dublă cetățenie au fost eliberați în schimbul unor agenți ruși, unor traficanți ori al altor persoane importante pentru Kremlin.
România și Republica Moldova sunt ținte convenabile. Ambele sprijină Ucraina, cooperează cu serviciile occidentale și anchetează rețele rusești. În plus, numeroși cetățeni moldoveni și români au rude, afaceri sau legături personale în spațiul postsovietic. Kremlinul găsește astfel și potențiali captivi, și justificări propagandistice.
Cetățenii nu pot fi abandonați
Pentru guvernele democratice, negocierea este adesea singura cale de a salva un cetățean. Pentru regimul rus, fiecare schimb reușit devine însă dovada că metoda produce rezultate și merită repetată.
Bucureștiul și Chișinăul trebuie să trateze problema strategic, nu doar consular. România recomandă evitarea oricărei călătorii în Rusia, iar autoritățile moldovene îi îndeamnă pe cetățeni să evite deplasările neesențiale, inclusiv pentru a nu fi trimiși pe frontul rusesc din Ucraina.
Cele două state au nevoie de un mecanism comun pentru monitorizarea reținerilor, acces consular rapid, avocați independenți și documentarea publică a abuzurilor. Uniunea Europeană trebuie implicată din prima zi, nu abia înaintea unui schimb. Discreția poate proteja negocierile, dar tăcerea prelungită poate proteja și abuzul.
Kremlinul înțelege bine valoarea unei vieți pentru o democrație și tocmai de aceea o poate transforma în instrument de șantaj. Un cetățean român sau al R.Moldova închis în Rusia nu este doar un caz penal izolat. El poate deveni un ostatic de rezervă, păstrat pentru ziua în care Moscova va cere înapoi unul dintre spionii săi.
