vineri, martie 13, 2026
8.1 C
București
Mai multe
    AcasăȘtiri DiasporaRomânia promovată turistic la Berlin de „ambasadorul“

    România promovată turistic la Berlin de „ambasadorul“

    Publicat în

    Smith&Smith

    Link Sursă


    Cel mai important târg internaţional dedicat turismului

    România este promovată, în perioada 3–5 martie a.c., la Bursa Internaţională de Turism (ITB Berlin).

    Participarea din acest an are ca obiectiv consolidarea prezenţei României pe piaţa germană – principala sursă de turişti străini pentru ţara noastră.

    Este orientată către întâlniri de lucru, cooperare B2B şi încheierea de parteneriate comerciale”, anunţă Ministerul Economiei.

    Standul României  reuneşte 30 de co-expozanţi – agenţii de turism, hotelieri, asociaţii de profil, organizaţii de management al destinaţiei şi autorităţi locale.

    Este organizat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) și anunță o premieră.

    Via Transilvanica – „Drumul care uneşte”

    La standul României este prezentă Via Transilvanica – „Drumul care uneşte”.

    Proiectul este promovat la ITB Berlin ca exemplu de turism activ şi sustenabil, fiind evidenţiat

    • potenţialul ţării noastre pentru drumeţii
    • ciclism
    • experienţe în natură   (segmente pentru care piaţa germană manifestă un interes constant)

    Charlie Ottley pune în valoare patrimoniul

    Pe durata târgului, în stand sunt difuzate spoturi realizate de jurnalistul britanic Charlie Ottley.

    Acesta pune în valoare patrimoniul cultural şi natural al României.

    Vizitatorii au acces

    • la broşuri
    • hărţi turistice în format fizic şi digital, în limbile engleză şi germană
    • materiale dezvoltate prin proiectul „România Atractivă”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

    Delegaţia României este condusă de secretarul de stat Laurenţiu Viorel Gîdei, coordonator al domeniului turism.

    Agenda oficială include întâlniri

    • cu Shaikha Al Nowais, Secretar General al UN Tourism
    • organizatorii International Danube Navigation and Tourism Conference

    Pentru a extinde demersul de promovare dincolo de spaţiul expoziţional, pe 4 martie, la sediul Ambasadei României în Republica Federală Germania, are loc un eveniment dedicat destinaţiilor româneşti, cu prezentări susţinute de co-expozanţii din standul naţional.

    ”Acţiunea oferă un cadru suplimentar de dialog cu jurnalişti, parteneri şi reprezentanţi ai diasporei româneşti. Evenimentul va fi deschis de Ambasadorul României în Republica Federală Germania, E.S. Adriana-Loreta Stănescu, şi de secretarul de stat Laurenţiu Viorel Gîdei”, precizează Ministerul Economiei.

    Pe 5 martie, România participă şi la cea de-a XI-a ediţie a Donausalon – Salonul Dunării, organizat de reprezentanţa landului Baden-Württemberg la Berlin, în cooperare cu Ambasada Bulgariei, ţară care a preluat preşedinţia SUERD – Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării pentru anul 2026. Participarea include promovarea ofertei turistice şi acţiuni de networking.

    ”Componenta gastronomică, ca parte integrată a ofertei turistice, completează prezenţa României la ITB Berlin şi în cadrul celor două evenimente conexe.

    În cea de-a doua zi a târgului, invitaţii vor avea parte de o experienţă culinară dedicată regiunii Banat.

    Sub conceptul „Bunătăţi din Şpaisul Bănăţean”, Visit Timiş şi Horetim, alături de partenerii din proiectul „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028”, vor oferi un bufet cu produse specifice zonei.

    Din iniţiativă fac parte: Ursus Breweries (prin brandul Timişoreana), Cramele Recaş, Crama Aramic, Crama Petrovaselo, Restaurant Casa del Sole, Nora Carmangerie, Brutăria Moara Maria şi Ferma Ţolea.

    Programul de degustări va fi completat de vinuri oferite de Vinarte, Domeniile Catleya şi Vinju Mare, precum şi de produse tradiţionale furnizate de Avi-Gis, Hanul Vatra şi Râureni. Germania rămâne o piaţă prioritară pentru turismul românesc.

    Interesul publicului german vizează turismul cultural, drumeţiile, city-break-urile, litoralul, turismul rural şi ecoturismul, inclusiv Delta Dunării – segmente în care oferta României este competitivă şi diversificată. Conectivitatea aeriană susţine această dinamică, prin zboruri directe, facilitând călătoriile rapide şi frecvente”, subliniază ministerul.

    Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.



    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Mai multe de genul acesta