Din păcate nu avem prea mult timp să respirăm zilele acestea! Faptul că Donald Trump a dat startul unei curse spre reconfigurarea ordinii mondiale era deja un truism, după debutul celui de-al doilea mandat al acestuia la Casa Albă! O perioadă marcată de repoziționări strategice care au bulversat aliații europeni din NATO, de la necesitatea preluării efortului financiar pentru susținerea Ucrainei (inclusiv pentru achiziționarea de armament din SUA) și “revanșa” pe care Trump și-a luat-o pentru eșecul de sporire a “burden sharing” din primul său mandat (odată cu impunerea  unui procent de 5% din PIB pentru cheltuielile de apărare), continuând cu autonomia în apărarea convențională pe care statele europene trebuie să și-o asume (conform noii Strategii Naționale de Apărare a SUA) și culminând cu “dosarele Groenlanda și Board of Peace”, dar mai ales cu faptul că, vrând-nevrând, Europa este atrasă în războiul declanșat de SUA în Iran, la finele săptămânii trecute (Marea Britanie a fost criticată că nu a permis accesul inițial al SUA la bazele sale, Spania că a criticat conflictul și a interzis total folosirea unor baze de pe teritoriul său)!

În mai multe ocazii am adus în discuție faptul că, tot vrând-nevrând, România va trebuie să aibă o poziție la intersecția repoziționărilor strategice din lumea euro-atlantică (de la înzestrarea cu armament prin programul SAFE al Uniunii Europene versus/complementar cu achizițiile din SUA, la participarea în Board of Peace etc)!

Din fericire sau nu, odată cu declanșarea ostilităților din Iran, părea că România nu este băgată în seamă (spre deosebire de conflictul din Irak, din 2003, când SUA a solicitat folosirea unor baze militare din România și Bulgaria, deși poate ar trebui să ne întrebăm de ce avioane de alimentare cu combustibil ale SUA au fost semnalate pe aeroportul din Sofia și nu de la București)!

Și atunci, făcând haz de necaz, nu era suficient că izbucnirea conflictului din Iran a dat destule bătăi de cap autorităților române cu privire la repatrierea cetățenilor români surprinși în zona de conflict, respectiv din cauza creșterii speculative a prețului la combustibili (sub pretextul închiderii strâmtorii Ormuz)?

Nu putea Macron să nu facă, la două zile de la izbucnirea conflictului din Iran, acele declarații legate de “umbrela nucleară” franceză pe care vrea s-o întindă asupra Europei?

Mai precis, Emmanuel Macron a reluat ideile sale referitoare la modificarea posturii nucleare franceze, anunțând o doctrină de „descurajare avansată”, prin a permite desfășurarea de aeronave înarmate nuclear în țările europene aliate, dar fără partajarea deciziei cu aceste țări, ceea ce înseamnă că singura autoritate decizională rămâne la Paris. Macron a menționat discuțiile inițiate deja în acest scop cu Germania și Marea Britanie, precum și inițierea consultărilor cu Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca. Da, ați citit bine, România nu apare în discursul lui Macron! Dar vom reveni imediat la acest aspect!

Pentru a avea o imagine clară asupra celor declarate de Macron în acest context sensibil, lesne de conexat cu programul nuclear și balistic iranian, trebuie menționat discursul acestuia, din 7 februarie 2020, referitor la doctrina nucleară Franței, în care făcea cunoscută disponibilitatea de a se angaja într-un dialog strategic „cu privire la rolul jucat de descurajarea nucleară a Franței în securitatea colectivă”, cu partenerii europeni care ar fi „pregătiți pentru aceasta”. La acea dată, Macron menționa că, dacă vor dori acest lucru, statele europene „ar putea fi asociate cu exercițiile forțelor franceze de descurajare”. Ulterior, într-un interviu acordat presei franceze, pe 13 mai 2025, fiind întrebat despre declarațiile recente Poloniei și Germaniei care doreau să colaboreze cu Franța pe teme de descurajare nucleară, Macron a răspuns că este gata să deschidă discuții, deși cu unele rezerve: „Parisul nu va plăti pentru securitatea altor țări; orice desfășurare de arme nucleare ale Franței nu ar putea epuiza capacitatea sa de a se apăra și orice decizie de a utiliza bomba va rămâne exclusiv în mâinile președintelui francez”.

Revenind în prezent, reacțiile nu au întârziat să apară după discursul lui Macron, Friedrich Merz anunțând înființarea unui grup de coordonare nuclear franco-german și declarând că Germania va oferi sprijin convențional în exercițiile nucleare franceze, nu mai târziu de sfârșitul acestui an, iar Donald Tusk a declarat că aceste progrese în descurajarea nucleară vor asigura „că dușmanii noștri nu vor îndrăzni niciodată să ne atace”.

Cu privire la Polonia (cu care ne place să ne comparăm referitor la rolul jucat pe flancul estic al NATO), este de menționat că, pe 10 mai 2025, Franța și Polonia au semnat un tratat pentru a intensifica cooperarea în domeniul apărării, prilej cu care Donald Tusk a declarat că pactul va deschide calea pentru o posibilă extindere a umbrelei nucleare franceze pentru a acoperi Polonia.

O întrebare care se naște, în mod natural, este de ce Macron nu a menționat România în discursul său? Ar fi trebuit să respirăm ușurați, dat fiind că nu va trebui să avem o poziție oficială care l-ar putea “supăra” pe Trump, mai ales că noua Strategie de Apărare Națională a SUA menționează că SUA își menține angajamentul de descurajare a oricărui atac nuclear asupra Europei?

Ar trebui ca România să aibă o poziție cu privire la acest subiect, dat fiind că nu a fost menționată de Macron, în discusul său?

Pot înțelege că Polonia a trebuit să răspundă, lucru care s-a întâmplat și cu prilejul vizitei oficiale de săptămâna asta a lui Nicușor Dan! Astfel, Președintele Poloniei a declarat că “astfel de mișcări nervoase din partea domnului președintele Macron, pe care îl salut cordial, dar care peste un an nu va mai fi președinte, din motive obiective și niște referiri ad-hoc din partea domnului premier Donald Tusk… găsesc acest lucru, mai ales că eu nu am fost informat,  extrem de neserios”.

Pe bună dreptate, unii vor comenta pe marginea rupturii politice dintre “suveranistul” Președinte și “europeanul” Prim minstru al Poloniei!

Dar nu pot înțelege de ce Nicușor Dan a trebuit să „stingă” focul aprins de Oana Țoiu și Radu Miruță!

Că doar nu sunt din tabere politice ireconcliabile! Nu luptă pentru câștigarea electoratului, precum o fac Donald Tusk și Karol Nawrocki!

Atunci, care să fi fost motivul pentru care atât Oana Țoiu cât și Radu Miruță “au furat startul” declarațiilor pe acest subiect foarte delicat, într-un mod total neinspirat!

Mai precis, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu omologul polonez Radosław Sikorski, Oana Țoiu a aruncat România în mijlocul acestui subiect declarând că: „în ceea ce priveşte propunerea Franţei, România este una dintre ţările invitate să participe la aceste discuţii”, parcă dorindu-și să-l contrazică pe Macron și să-i dea de lucru lui Nicușor Dan!

Mai „voinic”, dar și în contradicție cu Oana Țoiu a fost Radu Miruță, care ne-a explicat că motivul pentru care România nu se numără printre statele europene vizate de extinderea descurajării nucleare franceze este de natură tehnică și ține de dotarea actuală a Forțelor Aeriene Române: „aeronavele pe care România le utilizează în acest moment nu au capacitatea să transporte și să încarce o astfel de încărcătură”. Explicațiile suplimentare ale lui Radu Miruța au adâncit și mai mult suspansul: „Sigur că pot exista discuții despre achiziționare, despre modificare, pot exista discuții despre avantaje și dezavantaje”, precum și că „o prezență de natura asta pe teritoriul României poate fi interpretată și ca o măsură de descurajare, și ca o atragere a țintei pentru că ai o astfel de capacitate aici”. Deci, ne zice Miruță, nici nu avem cu ce și cineva ar trebui să ne apere dacă am fi invitați și dacă am da curs invitației lui Macron!

Ce i-a mai rămas de făcut lui Nicușor Dan a fost să “stingă focul” iscat de cei doi subalterni ai săi în domeniul apărării și politicii externe!

Astfel, în timpul conferinței de presă susținută împreună cu Președintele Poloniei, cu ocazia vizitei oficiale din Polonia, Nicușor Dan a declarat că “România, ca toate țările NATO, este sub umbrela nucleară NATO oferită de Statele Unite… Mai departe, în relația cu Franța, avem un parteneriat strategic, pe mai multe paliere, iar acest parteneriat este într-o extindere și mă opresc aici”.

Ulterior acestei declarații, în cursul aceleiași zile, în timpul conferinței de presă susținute la sediul Ambasadei României din Polonia, Nicuşor Dan a venit cu precizări suplimentare menționând că, pe termen mediu, ”nu se pune problema ca vreun fel de componente nucleare să fie găzduite de teritoriul nostru”, deci nici ale Franței și nici ale SUA, dar că: ”încă din momentul în care România a intrat în NATO, este protejată de umbrela nucleară NATO, asigurată de Statele Unite”.

O poziție extrem de calculată și niște precizări binevenite din partea lui Nicușor Dan, dat fiind faptul că textul celui mai recent Concept Strategic al NATO, adoptat în 2022, prevede că forțele nucleare strategice ale Alianței, în special cele ale Statelor Unite, reprezintă garanția supremă a securității Alianței, iar forțele nucleare strategice independente ale Marii Britanii și Franței doar contribuie la securitatea Alianței.

Mai precis, “umbrela nucleară” pe care Marcon vrea să o deschidă asupra Europei este doar complementară descurajării nucleare exercitată de NATO! Bașca faptul că România are putere de decizie în cadrul Nuclear Planning Group al NATO (ca toate statele aliate, mai puțin Franța care a refuzat să facă parte din acest grup), iar Macron a declarat că, chiar dacă amplasează elemente de descurajare nucleară franceze pe teritoriul unui stat european, nu vrea să împartă decizia de folosire a acestora cu acel stat!