46% dintre românii din Marea Britanie trec de 3.000 de euro pe lună

Marea Britanie este țara în care românii incluși în cercetare raportează cele mai mari venituri. 46% dintre respondenții stabiliți aici spun că au un venit lunar de peste 3.000 de euro. În același timp, 29% ocupă funcții de conducere sau își conduc propriile afaceri.

Datele provin din studiul Diaspora Sentiment 2026, realizat de MKOR pe un eșantion de 2.000 de români stabiliți în străinătate.

La nivelul întregului eșantion, 23% dintre respondenți sunt manageri sau antreprenori, iar 44% sunt angajați, vârsta medie fiind de 42,6 ani, iar vechimea medie în străinătate este de aproape 14 ani.

Cifrele arată un profil profesional diferit de imaginea tradițională a românului plecat la muncă în Occident.

Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting, spune pentru „Adevărul” că datele cercetării schimbă această percepție.

„Datele noastre închid discuția «forței de muncă ieftine». La nivel de eșantion, 44% sunt angajați și 23% ocupă roluri de management sau antreprenoriat, cu o vârstă medie de 42,6 ani și o vechime medie de aproape 14 ani în străinătate. Vorbim de o diasporă matură, stabilizată instituțional”, declară Cori Cimpoca.

Ea adaugă că românii din diaspora reprezintă acum și un segment de consumatori și investitori cu putere de cumpărare.

„Nu mai e o populație de execuție, ci un segment de consumatori și investitori cu putere de cumpărare reală”, spune fondatoarea MKOR Consulting.

70% nu se gândesc să revină în România în următorul an

Studiul arată că 70% dintre respondenți nu iau în calcul să revină în România în următoarele 12 luni, pentru că, pentru mulți dintre ei, a reveni acasă înseamnă a lăsa în urmă o viață construită acolo, una căreia nu-i pot da cu piciorul peste noapte.

Cori Cimpoca pune această situație în legătură cu nivelul de integrare profesională.

„Succesul economic scade probabilitatea revenirii. (…) Cu cât integrarea profesională e mai avansată, cu atât «costul de oportunitate» al întoarcerii e mai mare: renunți la venit, la rol de decizie, la un sistem și o viață care funcționează pentru tine”, explică ea pentru „Adevărul”.

Studiul arată că, după aproximativ cinci ani, mulți români își construiesc deja o viață stabilă în țara în care s-au mutat. După un deceniu, integrarea este, în multe cazuri, definitivă.

În acest context, întoarcerea nu mai depinde exclusiv de diferența dintre salariile din România și cele din țara de destinație.

Contează și poziția profesională, mediul de lucru, serviciile publice și viața personală construită în anii petrecuți în străinătate.

Românii plecați peste hotare continuă să investească în număr mare în România, semn că n-au uitat de casă

Faptul că mulți nu se gândesc să revină nu înseamnă că România a dispărut din planurile lor economice, astfel că 61% dintre românii incluși în cercetare spun că au investit deja în România, deși 70% nu iau în calcul revenirea în următoarele 12 luni.

Cori Cimpoca descrie această situație prin separarea dintre locul în care diaspora trăiește și locul în care continuă să aibă interese economice.

„61% au investit deja în România, deși 70% exclud repatrierea în 12 luni. Legătura economică s-a decuplat de cea rezidențială.

România câștigă un flux de capital stabil, dar pierde prezența fizică a unor cetățeni activi, contributori la societate și economie”, spune aceasta.

Legătura cu România continuă și prin familie, proprietăți și sprijin financiar pentru cei rămași în țară.

Salariul contează, dar românii se uită și nivelul de trai din străinătate, la spitale, instituții și viața de zi cu zi

O eventuală revenire în România nu este legată numai de nivelul venitului. Studiul indică și alte criterii care cântăresc în decizia românilor din diaspora. Aici vorbim despre aspecte precum: calitatea serviciilor publice, sistemul medical, predictibilitatea fiscală, eficiența instituțiilor și mediul profesional.

„Când banul nu mai e decisiv, înseamnă că nu mai poți concura doar cu salariul, trebuie să concurezi cu calitatea vieții și a instituțiilor”, afirmă Cori Cimpoca.

Corina Huber, o româncă stabilită de 11 ani în Elveția, vorbește la rândul sau, pentru Cotidianul, despre un stil de viață bine organizat, sisteme publice eficiente și securitate socială.

Femeia susține că, deși traiul de zi cu zi este scump și accesul la proprietățile imobiliare e aproape imposibil pentru niște venituri medii, Elveția îi oferă un echilibru pe care se îndoiește că îl va găsi acasă, în România, dacă va reveni acum, când mai are 10 ani până la pensioare. Ulterior, după ieșirea din activitata profesională, femeia nu exclude să revină în Bucovina, pe meleagurile natale, acolo unde o așteaptă casa părinților, îngrijită de rude apropiate.

„Nu plecăm și nu stăm plecați doar pentru salarii. În urmă cu 20 de ani, da, se pleca pentru acel salariu din care mare parte puteai pune la ciorap și, după câteva luni sau cel mult 2-3 ani, veneai acasă pentru a face ceva. Acum, în general, oamenii pleacă pentru oportunități, pentru perspective, pentru alte condiții de muncă, pentru modul în care îi tratează statul respectiv, ca cetățeni și profesioniști. Pleacă pentru că se simt apreciați, valorizați, inclusiv din perspectivă financiară.

Eu lucrez în sistemul medical, sunt infirmieră, iar condițiile dintr-o unitate spitalicească de aici, dacă vi le-as relata, ar putea părea ireale pentru România, din păcate. Da, și salariile sunt mai măricele, nu cu mult însă, pentru că și România a ținut pasul cu majorările, iar în Elveția chiar dacă ai câteva mii de euro bune, nivelul de trai e foarte piperat… dar venim aici, în general, pentru condițiile de lucru”, spune femeia.

Marea Britanie, Germania, Italia și Spania arată patru tipuri diferite de diaspora

Cercetarea evidențiază diferențe între comunitățile de români din principalele țări analizate.

În Marea Britanie, românii sunt cei mai bine integrați profesional și cei mai puțin dispuși să revină.

În Germania, românii investesc cel mai mult în România și continuă să își sprijine financiar familia rămasă acasă.

În Italia, sistemul medical este principalul argument care ar putea determina o întoarcere.

În Spania, legătura cu România rămâne mai ales una culturală și afectivă.

Aceste diferențe arată că experiența românilor din diaspora nu este uniformă. Țara în care locuiesc, timpul petrecut acolo și nivelul de integrare profesională influențează modul în care privesc o eventuală revenire.

Pentru Ioana Dincă, de exemplu, Londra a devenit locul în care și-a construit viața de adult și cariera, în timp ce România a rămas legată de familie și prieteni.

„Parcă am două «acasă». Una este rădăcina mea, iar cealaltă m-a adoptat ca adult”, mărturisește aceasta, conform suersei citate anterior.

România încearcă să recâștige diaspora prin condiții, nu doar prin apeluri la întoarcere

Cori Cimpoca consideră că politica statului față de românii din diaspora ar trebui să țină cont de această schimbare.

În opinia sa, România ar trebui să îmbunătățească serviciile publice, să reducă birocrația, să ofere predictibilitate fiscală și să reformeze sistemul sanitar, astfel încât revenirea să fie susținută de condiții concrete.

„Statul trebuie să treacă de la «apeluri emoționale» la compatibilitate sistemică: digitalizarea serviciilor publice și reducerea birocrației, predictibilitate fiscală și o reformă credibilă a sistemului sanitar. Și să nu mai vâneze doar «revenirea fizică», ci să canalizeze capitalul care deja vine”, afirmă fondatoarea MKOR.

Așadar, mulți dintre românii plecați nu au rupt legătura cu România, dar nici nu mai sunt pregătiți să lase în urmă viața pe care și-au construit-o în străinătate. Pentru ei, întoarcerea acasă înseamnă astăzi mai mult decât un salariu bun: înseamnă să găsească aici condițiile pentru care au ales să rămână acolo. Iar până atunci, România rămâne aproape prin familie, investiții și banii trimiși acasă.