marți, august 11, 2026
24.6 C
București
Mai multe
    AcasăSportSorana Cîrstea, start perfect în anul în care se retrage din circuit

    Sorana Cîrstea, start perfect în anul în care se retrage din circuit

    Publicat în

    Smith&Smith

    Link Sursă

    Partida din primul tur al turneului, disputată duminică dimineață, a durat cu puțin peste o oră.

    Românca s-a impus în două seturi, 6-3, 6-1, iar în turul următor va juca cu Jelena Ostapenko.

    Sorana Cîrstea a anunțat la începutul lunii decembrie că 2026 va fi ultimul în circuit.

    „Anul viitor va fi al 20-lea an în care particip la turnee ca jucător profesionist de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiți pentru mine pe teren și m-au motivat să continui. Acestea fiind spuse, am decis că 2026 va fi ultimul meu an în circuit”, spunea jucătoarea din România pe rețelele de socializare.

    În primul tur al competiției de la Brisbane mai joacă duminică și Gabriela Ruse, care o întâlnește pe Sofia Kenin, și Jaqueline Cristian, care o întâlnește pe Marie Bouzkova.

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Mai multe de genul acesta

    CNAIR anunță deschiderea traficului pe 12 kilometri din A3, începând de marți

    Link Sursă Anunțul a fost făcut luni de Compania Națională de...

    Cum a reacționat Cristiano Ronaldo după ce mii de oameni i-au confundat nunta și au dat buzna peste doi necunoscuți

    Link Sursă Tabloidul britanic The Sun anunțase la sfârșitul săptămânii trecute...