miercuri, iulie 15, 2026
24.5 C
București
Mai multe
    AcasăSport„Star Trek” împlinește 60 de ani. Franciza care a schimbat SF-ul este...

    „Star Trek” împlinește 60 de ani. Franciza care a schimbat SF-ul este omagiată în Italia

    Publicat în

    Smith&Smith

    Link Sursă


    Evenimentul marchează 60 de ani de la lansarea uneia dintre cele mai influente producții science-fiction din istoria televiziunii, relatează Variety. Festivalul se va desfășura în orașele Rimini și Riccione și va reuni actori, producători, regizori și scenariști din întreaga lume.

    Unul dintre cele mai așteptate momente va fi proiecția în avanpremieră a primului episod din sezonul al patrulea al serialului „Star Trek: Strange New Worlds”. La eveniment vor participa actorii Anson Mount, Rebecca Romijn, Celia Rose Gooding și Jeri Ryan, cunoscută pentru rolul Seven of Nine din seria „Star Trek: Voyager”.

    Festivalul va găzdui și o discuție dedicată universului „Star Trek”, la care vor participa regizorul și scenaristul Nicholas Meyer și producătorul David W. Zucker.

    Directorul artistic al festivalului, Marco Spagnoli, spune că temele abordate de „Star Trek” rămân actuale și după șase decenii. Potrivit acestuia, serialul promovează cooperarea, pacea și încrederea într-un viitor construit prin colaborare. Aceste valori continuă să rezoneze cu publicul.

    Nicholas Meyer va conduce juriul dedicat miniseriilor. El este considerat unul dintre autorii care au influențat decisiv evoluția francizei, după regizarea filmului „Star Trek II: The Wrath of Khan”.

    Competiția internațională va include 21 de producții din 15 țări. Organizatorii au redus numărul titlurilor față de ediția precedentă pentru a oferi mai multă vizibilitate fiecărui serial. Festivalul va găzdui premiere mondiale și internaționale, dar și întâlniri cu nume importante din industria televiziunii.

    Printre invitați se numără Carlton Cuse, Richard Gadd, Judith Light, CCH Pounder, Titus Welliver și Lisa Mulcahy. Aceștia vor primi distincia Maximo Excellence Award pentru contribuția adusă televiziunii.

    Marco Spagnoli afirmă că scopul evenimentului este de a crea un spațiu de întâlnire pentru profesioniști din televiziune și de a încuraja colaborările internaționale. Pe lângă aniversarea „Star Trek”, programul include și o avanpremieră specială a noii versiuni a serialului „Căsuța din preerie”.

    Organizatorii susțin că reinterpretarea unor producții clasice poate atrage noi generații de spectatori și poate menține relevante poveștile care au marcat istoria televiziunii.

    (sursa: Mediafax)



    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    CM Fotbal – Ghinionul, greșelile din apărare și forma mai slabă ruinează visul francezilor de Ziua Națională

    Link Sursă Categoric, scenariul după care s-a desfășurat această semifinală a fost total diferit de...

    SUA reimpun blocada porturilor iraniene

    Link Sursă ...

    Bulgaria sau Grecia în 2026 – comparația care îți spune exact unde să pleci în vacanță

    Link Sursă Ambele destinații au argumente solide. Bulgaria câștigă prin apropiere,...

    Atacantul Norvegiei, Erling Haaland, fenomen în Peru. Zeci de copii botezați cu numele lui

    Link Sursă Numărul înregistrărilor a crescut de la începutul lunii, când atacantul norvegian s-a făcut...

    Mai multe de genul acesta

    CM Fotbal – Ghinionul, greșelile din apărare și forma mai slabă ruinează visul francezilor de Ziua Națională

    Link Sursă Categoric, scenariul după care s-a desfășurat această semifinală a fost total diferit de...

    SUA reimpun blocada porturilor iraniene

    Link Sursă ...

    Bulgaria sau Grecia în 2026 – comparația care îți spune exact unde să pleci în vacanță

    Link Sursă Ambele destinații au argumente solide. Bulgaria câștigă prin apropiere,...