vineri, mai 15, 2026
20 C
București
Mai multe
    AcasăExterneStatul de drept robust este o necesitate pentru a obţine bani de...

    Statul de drept robust este o necesitate pentru a obţine bani de la UE

    Publicat în

    Smith&Smith

    Ţările din UE ar trebui să primească bani de la bugetul blocului şi din fondul de redresare post-COVID-19 doar dacă au instanţe robuste şi măsuri de siguranţă împotriva corupţiei, a spus o oficialitate de varf luni, într-un avertisment la adresa Poloniei şi Ungariei, printre alţii.

    Cei 27 de lideri naţionali ai UE se întâlnesc săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a se tocmi privitor la suma de aproape 2 trilioane de euro din bugetul lor comun pentru perioada 2021-27 şi la fondurile suplimentare pentru a ajuta la repornirea creşterii pe continentul care se îndreaptă spre cea mai gravă recesiune economică prin care a trecut vreodată.

    Condiţiile ataşate pentru a primi banii – fie că au legătură cu standardele democratice sau cu reformele economice – sunt printre cele mai mari puncte de dezacord care au împiedicat până acum acordul unanim necesar al tuturor statelor membre.

    „Statul de drept ar trebui să fie condiţia pentru distribuirea banilor UE”, a spus Vera Jourova, vicerpreşedinta Comisiei Europene, luni înainte de discuţiile dintre miniştrii justiţiei.

    Ea a desemnat printre precondiţiile necesare un „sistem judiciar funcţional” şi existenţa unor mecanisme puternice de combatere a corupţiei.

    Aceasta constituie un avertisment la adresa Poloniei şi Ungariei, care s-au desprins de UE pentru că şi-au subordonat instanţele şi judecătorii, impunând un control guvernamental sporit, precum şi la adresa României şi Bulgariei, care continuă să fie roase de corupţie şi sărăcie, la mai mulţi ani de la aderarea la bloc.

    „Oprirea banilor este un lucru pe care nu mi-ar plăcea să-l văd, dar este necesar să avem în ordinea noastră legală unele garanţii că, dacă situaţia se înrăutăţeşte cu adevărat într-un stat membru, atunci banii contribuabililor nu vor putea fi plătiţi”, a spus Jourova despre fondurile UE, care în cea mai mare măsură provin din contribuţiile de la bugetele naţionale care sunt alimentate de taxe.

    Conform celei mai recente propuneri, comisia va recomanda modalităţi de remediere a oricăror probleme asociate statului de drept din orice ţară. Pentru a bloca un astfel de plan va fi nevoie de o majoritate a ţărilor UE.

    Totuşi, în această chestiune persistă însă diviziuni adânci, în condiţiile în care ţări între care Germania, Franţa, Suedia şi Olanda pretind adoptarea unor măsuri de prevedere drastice pentru cazul în care Polonia şi Ungaria vor fi acuzate de încălcarea valorilor de bază precum libertatea instanţelor şi a presei.

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Declarații șocante în „Procesul Maradona” – Putea fi salvat cu un simplu diuretic

    Link Sursă Medicul Mario Schiter, care l-a tratat pe Diego Maradona la începutul anilor 2000...

    Oana Gheorghiu, în centrul unui nou scandal. E acuzată de trafic de influență

    Link Sursă Oana Gheorghiu ar fi adresat un email către ADR. Vicepremierul solicita opinia instituției...

    Atenție unde călătoriți. Țările de Jos mențin controalele la frontiere

    Link Sursă Controalele vizează frontierele interne terestre și aeroportuare și au...

    Mai multe de genul acesta

    Declarații șocante în „Procesul Maradona” – Putea fi salvat cu un simplu diuretic

    Link Sursă Medicul Mario Schiter, care l-a tratat pe Diego Maradona la începutul anilor 2000...

    Oana Gheorghiu, în centrul unui nou scandal. E acuzată de trafic de influență

    Link Sursă Oana Gheorghiu ar fi adresat un email către ADR. Vicepremierul solicita opinia instituției...

    Atenție unde călătoriți. Țările de Jos mențin controalele la frontiere

    Link Sursă Controalele vizează frontierele interne terestre și aeroportuare și au...