sâmbătă, noiembrie 8, 2025
12 C
București
Mai multe
    AcasăSănătateSTUDIU: Aerosolii, vinovaţi de infectare în 75% din cazurile de COVID-19

    STUDIU: Aerosolii, vinovaţi de infectare în 75% din cazurile de COVID-19

    Publicat în

    Smith&Smith

    Un nou studiu realizat în Spania de virusologi, biologi şi epidemiologi semnalează că aerosolii sunt vinovaţi pentru infectare în 75% dintre cazurile de COVID-19.

    Specialiştii spanioli recomandă, pe lângă purtarea măştii de protecţie, să nu vorbim atunci când ne aflăm în spaţii închise, precum mijloacele de transport în comun.

    Studiul, comandat de Ministerul Ştiinţei şi Inovaţiei, arată că există dovezi mult mai multe în acest sens decât pentru transmiterea prin picături.

    Transmiterea prin aerosoli a coronavirusului este încă în dezbatere la nivel internaţional, dar studiul de aici indică faptul că este cea mai obişnuită modalitate de contaminare, aşa că specialiştii subliniază importanţa explicării pentru populaţie a fenomenului.

    Picăturile, spun ei, infectează prin impact în ochi, fosele nazale sau gură şi cad la sol la 1-2 metri distanţă faţă de persoana care le emite. Dar aerosolii, prin dimensiunile lor mult mai mici, prezintă o mai mare infecţiozitate, pentru că penetrează în plămâni, putând cauza forme severe ale bolii COVID-19.

    O recomandare nouă din partea experţilor pentru public este să nu vorbim în spaţiile închise şi aglomerate, cum sunt vagoanele de metrou. Datele ştiinţifice arată că atunci când vorbim exhalăm de 10 ori mai multe particule potenţial infecţioase şi de 50 de ori mai multe când strigăm sau cântăm.

    La Barcelona, autoritatea de transport a cerut deja utilizatorilor să călătorească în linişte.

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Rivalul lui Putin, avertisment dur pentru Europa

    Link Sursă Hodorkovski, care a petrecut zece ani în închisorile rusești și trăiește acum în...

    Republica Moldova ar putea introduce regim de vize pentru cetățenii CSI

    Link Sursă Potrivit Deschide.md, proiectul de hotărâre se află pe agenda...

    Petrolul şi Oţelul, remiză la Ploieşti! Duelul din Superliga fără goluri, dar cu tensiune maximă

    Link Sursă Petrolul Ploieşti şi Oţelul Galaţi s-au întâlnit sâmbătă, într-o partidă din cadrul etapei...

    Mai multe de genul acesta

    Rivalul lui Putin, avertisment dur pentru Europa

    Link Sursă Hodorkovski, care a petrecut zece ani în închisorile rusești și trăiește acum în...

    Republica Moldova ar putea introduce regim de vize pentru cetățenii CSI

    Link Sursă Potrivit Deschide.md, proiectul de hotărâre se află pe agenda...