marți, aprilie 21, 2026
7.2 C
București
Mai multe
    AcasăSportSuperLiga - Meci, luni, între echipele cu cele mai puține goluri...

    SuperLiga – Meci, luni, între echipele cu cele mai puține goluri marcate

    Publicat în

    Smith&Smith

    Link Sursă


    Fotbaliștii ploieșteni se bucură dupa un gol marcat în meciul cu Metaloglobus București, desfășurat pe Clinceni Arena din Clinceni, pe 25 iulie 2025.

    FOTO: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

    Petrolul și Metaloglobus joacă luni în SuperLiga de la ora 16.00, într-o întâlnire dintre echipele cu cele mai puține goluri marcate în campionat, notează lpf.ro.

    Prahovenii trec printr-o perioadă bună, fiind neînvinși în ultimele șase etape, interval în care au reușit două succese și patru remize.

    Bucureștenii sunt fără victorie pe prima scenă în deplasare, în dreptul lor fiind consemnate, din postura de vizitatori, două rezultate de egalitate (2-2 cu FC Hermannstadt, 2-2 cu FK Csikszereda) și șase partide pierdute. Metaloglobus a primit cel puțin câte două goluri în fiecare dintre cele opt jocuri!

    Se întâlnesc echipele cu cele mai puține goluri marcate, Petrolul – 11, Metaloglobus – 14.

    17 dintre cei 28 de jucători utilizați de bucureșteni au debutat în SuperLigă chiar pe durata stagiunii în curs. De partea cealaltă, prahovenii s-au bazat pe 30 de fotbaliști, șase dintre ei având fiecare peste 200 de prezențe pe prima scenă (Mateiu – 404, Papp – 275, Ricardinho – 223, Grozav – 221, V. Gheorghe – 204, Hanca – 201).

    Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă doar în turul sezonului regulat curent, pe 25 iulie 2025, Metaloglobus – Petrolul 0-3 (Kilian Ludewig, Yohan Roche, Gheorghe Grozav).

    Antrenorii Eugen Neagoe și Mihai Teja s-au mai duelat în SuperLigă de șase ori, un joc a fost câștigat de actualul tehnician al ploieștenilor, trei de către adversarul său din această rundă, iar alte două confruntări s-au terminat la egalitate.

    Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    VIDEO Un al doilea avion al SUA s-a prăbușit în Golful Persic

    Link Sursă Incidentul ar fi avut loc aproximativ în același timp cu doborârea unui avion...

    Alertă de călătorie! Este cod ROȘU de furtuni în Norvegia

    Link Sursă MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau...

    Mai multe de genul acesta

    VIDEO Un al doilea avion al SUA s-a prăbușit în Golful Persic

    Link Sursă Incidentul ar fi avut loc aproximativ în același timp cu doborârea unui avion...

    Alertă de călătorie! Este cod ROȘU de furtuni în Norvegia

    Link Sursă MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau...