Vă invităm în perioada 21 – 23 noiembrie 2025 la Târgul „100 de Tradiții Românești”, ce se desfășoară între orele 10.00 și 18.00, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din București, strada Monetăriei, Nr. 3. Intrarea este liberă!
Creatorii populari veniţi la acest eveniment expun o diversitate de ţesături și costume tradiţionale specifice fiecărei zone folclorice, covoare moldovenești și de Tismana, ceramică pictată cu motive inspirate din cusăturile cămășilor țărănești, icoane, obiecte pentru gospodărie și mic mobilier din lemn sculptat, ii și marame, opinci, chimire, fote, vâlnice, sumane și cingători, podoabe tradiționale din mărgele și obiecte de artă sacră, măști populare. Creatori de frumos, artizanii prezenți vin cu ornamente din lut, lucrări de grafică, tablouri din flori presate, bijuterii unicat din argint, jucării croșetate, vestimentație din lână tricotată manual pentru copii și adulți, lumânări din uleiuri organice.
Toate regiunile țării sunt prezente prin produse gastronomice savuroase. Brânzeturi prospete de capră din Teleorman, cașcavaluri afumate din zona Sibiului, sucuri de aronia și de cătină din judetul Dâmbovița, țuică de pe meleaguri argeșene, miere și păstură din Prahova, prăjituri de casă preparate după rețete maramureșene, zacuscă, murături, fructe şi legume din Ilfov, kurtos kalacs din Harghita, plăcinte moldovenești, baclavale și șuberek.
Colecționarii de antichități au ca de obicei nenumărate obiecte ce poartă farmecul vremurilor trecute: mobilier rustic, lazi de zestre, carte veche, obiecte de colecție.
Bucătari pricepuți vor ademeni vizitatorii cu delicioase preparate calde. În toate cele trei zile de târg este dezlegare la pește, așa că la ceaun va fierbe borșul de pește, iar pe grătar va fi rumenit crapul pentru saramură și scrumbiile de Dunăre. Nu vor lipsi nici sarmalele sau cârnații măcelărești, pentru cei care nu țin postul Crăciunului.





