PLUS: Semnul care anunță o bulă speculativă

Ce merită citit  

• Cele mai proaste 10 tranzacții bursiere ale lui Donald Trump în 2026.  Donald Trump a făcut o mulțime de pariuri proaste de-a lungul anilor: cazinouri, companii aeriene, hoteluri și o „universitate” nefericită se află, de fapt, pe listă. Pe 2 februarie, de exemplu, Trump a investit între 1 și 5 milioane de dolari în acțiuni ale Kura Sushi USA, un lanț de restaurante de sushi cu bandă rulantă, cu 91 de locații în 23 de state. Acțiunile Kura au scăzut cu 18% de atunci, ceea ce o face una dintre cele mai proaste achiziții de acțiuni ale lui Donald Trump din 2026.(Forbes)
• Cel mai rapid mod de a te îmbarca într-un avion, conform științei. Ceea ce era odată un exercițiu simplu a devenit din ce în ce mai complicat din cauza proliferării grupurilor, zonelor și variațiilor de locuri în funcție de prioritate. Toate acestea, arată studiile, au contribuit la creșterea treptată a timpilor de îmbarcare în fiecare an . Îmbarcarea în anii 1970 dura, se pare, doar 15 minute. Astăzi, acest proces durează adesea până la 40. Un student la masterat la Universitatea din Florida, pe nume Adam Jacobs, a construit un simulator –  un model computerizat care simulează un Airbus A320neo cu 186 de locuri și a făcut ca îmbarcarea să fie generată pe calculator folosind trei metode: aleatorie, inversă și o alta – mai puțin cunoscută, dar populară din punct de vedere academic – „metoda Steffen”. Jacobs a postat inițial videoclipul pe LinkedIn,  și ulterior a câștigat teren pe Instagram .(PopSci)

Vezi aici alte 8 articole care merită atenția ta.

Citate amuzante

• Cum poți deruta un economist? Roagă-l să explice lumea reală.(colecție de glume populare)
• Cum identifici un economist la o nuntă? El este cel care explică de ce nimeni nu ar trebui să se bucure prea mult de tortul miresei (inomics)

Cultură economică  

Cât trebuie să câștigi ca să fii considerat bogat în România?

Întreabă pe oricine dacă e bogat în România. Răspunsul vine aproape reflex: nu, nu chiar. Bogatul e altcineva – cel cu mașina mai nouă, cu apartamentul în zona bună, cu vacanțele mai dese. Bogăția e un orizont care se mișcă odată cu tine, mereu la câțiva pași distanță. Problema e că numerele spun altceva.

Ce arată datele

Distribuția salariilor în România arăta astfel: 33% dintre angajați câștigau sub 2.750 de lei net, 25% între 2.750 și 4.150 de lei, 18% între 4.150 și 5.900 de lei. Doar 16% câștigau între 5.900 și 9.500 de lei, 5% între 9.500 și 15.000 de lei, și doar 3% peste 15.000 de lei net (vezi aici, la pag.15)

Tradus: dacă ai un salariu net de 8.000 de lei pe lună, ești în top 20% din toți angajații din România. La 10.000 de lei, ești în top 8%. La 15.000 de lei, ești în elita absolută – top 3%.

Trei sferturi dintre salariați câștigă mai puțin decât media oficială comunicată de INS. Ceea ce înseamnă că salariul mediu – cifra pe care o auzim cel mai des – nu descrie realitatea majorității, ci o distorsionează.

Bogat față de cine?

Aici lucrurile devin complicate. Același venit arată radical diferit în funcție de etalon. Una e să ai un salariu net de 15.000 de lei în Cluj și alta e să ai aceiași 15.000 de lei la Ciorogârla

Mai mult, salariul mediu anual ajustat în România a fost în 2024 de 21.100 de euro, față de media Uniunii Europene de 39.800 de euro. Asta înseamnă că un român care câștigă dublul mediei naționale – deci cu adevărat bine situat în contextul local – se plasează aproximativ la media europeană. E bogat în țara lui, dar e sărac în UE.

Concluzia: bogăția e întotdeauna o relație, nu un număr absolut.

De ce nimeni nu se simte bogat

Psihologia are un răspuns simplu: comparăm în sus, nu în jos.

Dacă câștigi 8.000 de lei și cercul tău social e format din oameni care câștigă între 7.000 și 12.000 de lei, te simți în medie. Că ești în top 20% la nivel național e o informație abstractă, departe de experiența zilnică. Vecinul cu BMW nou, colegul care a plecat în diaspora și trimite poze din vacanță, influencerul din feed – toți trag linia de referință în sus.

La asta se adaugă ceva specific României: bogăția are conotații istorice toxice. A fi bogat înseamnă, în imaginarul colectiv, ori moștenire din comunism ori relații cu statul. Nu muncă legitimă. Nimeni nu vrea să se identifice cu acea categorie, chiar dacă cifrele îl plasează acolo.

Cât trebuie să câștigi ca să fii bogat?

Pragul sărăciei este bine definit. Dar nu avem o definiție care să ne spună de la ce venit în sus ne putem considera bogați. Noi am publicat o serie de răspunsuri la această întrebare.

Ceea ce spune Florian Libocor, economistul-șef al BRD e interesant. ”Este provocator să încerci să “stabilești” un nivel de la care trebuie să consideri că există bogăție, că ai trecut pragul de la care “începi să fii bogat”. Bogat poți să fii sărac fiind, precum și invers. Bogăția are nuanțe, între care una este cea materială. Poți să spui că atunci când nevoile îți sunt acoperite de ceea ce câștigi, dar mai poți și să economisești, începi să fii bogat. Este oare corect? În parte da, în totalitate nu.

Acceptând educația morală ca fundament, cel puțin una dintre caracteristicile importante care ajută individul să acumuleze, să crească, este capacitatea acestuia de a relaționa, empatia. Astfel că, putem spune că și cei apropiați (familia, prietenii, colegii etc.) sunt o formă de bogăție, explică Florian.

 Vezi aici opinia lui Florian Libocor: De unde începe bogăția.

Întrebarea ediției  

Cu cât societățile devin mai prospere, cu atât natalitatea tinde să scadă?

Exact – și e unul dintre cele mai contra-intuitive fenomene din economie și demografie. Se numește tranziția demografică, și contrazice logica imediată că „mai mulți bani = mai mulți copii.”

Câteva explicații care se suprapun:

Costul de oportunitate al copilului crește. Într-o societate prosperă, timpul are valoare mai mare – mai ales timpul femeilor care intră în forța de muncă. Un copil înseamnă ani de carieră amânați sau pierduți. Cu cât câștigul potențial e mai mare, cu atât calculul devine mai dur.

Copiii trec de la „activ” la „pasiv”. În societățile agrare, un copil era forță de muncă și asigurare de bătrânețe. Într-o economie modernă, copiii sunt investiții pe termen lung, cu randament emoțional, nu financiar. Statul preia funcțiile pe care altădată le îndeplineau copiii.

Calitate vs. cantitate. Gary Becker a formulat ideea clar: pe măsură ce veniturile cresc, părinții preferă să investească mai mult în fiecare copil (educație, sănătate, oportunități) decât să aibă mai mulți. E o decizie de portofoliu, nu de sentiment.

Educația femeilor este cel mai puternic predictor. Cu fiecare an în plus de școlarizare, fertilitatea scade. Nu din cauza unor valori specifice, ci pentru că femeile educate au mai mult de pierdut, au acces la contracepție și planificare, și amână prima naștere – ceea ce comprimă fereastra reproductivă.

În continuare, rubricile „Sfatul lui Dan Popa” și „Recomandarea de carte” sunt disponibile doar membrilor HotNews Premium.

Sfatul lui Dan Popa

Semnul care anunță o bulă speculativă

Deși suntem în plină incertitudine globală, cu două războaie care par să escaladeze, piețele bursiere ating noi si noi recorduri, alimentând speculații că ne aflăm în pragul unei bule speculative. SpaceX, OpenAI și Anthropic se pregătesc să treacă pragul pieței bursiere, inteligența artificială a devenit noua mare descoperire și principalul „combustibil” pentru indicii record.

Însă, pe măsură ce profiturile cresc, crește și dezbaterea privind posibilitatea ca investitorii să formeze o nouă bulă similară cu cea a companiilor dot-com, scrie presa elenă.

Întrebarea este pusă acum deschis chiar și de analiștii de pe Wall Street. Într-un articol din revista Barron’s intitulat „Dacă merge ca o bulă și sună ca o bulă, atunci probabil este o bulă”, Andy Serwer susține că piețele prezintă din ce în ce mai mult caracteristicile unei bule bursiere clasice

Exemplul pe care îl folosește este ilustrativ. Evaluarea așteptată a SpaceX este de 1,75 trilioane de dolari, ceea ce reprezintă de aproximativ 94 de ori veniturile sale din 2025. Acesta este un multiplu de aproape 28 de ori mai mare decât indicele S&P 500.

Pentru a vedea dacă suntem înaintea unei bule care se va sparge, HotNews a discutat cu Igor Pejic, autor, bancher la BNP Paribas și strateg în tehnologie. Cărțile sale, premiate de publicații ca Financial Times, The New York Times, American Banker, Forbes și Bloomberg au devenit foarte prizate de publicul larg. Pejic ne-a trimis și un exemplar al viitoarei sale cărți „Tech Money” care urmează să apară în toamnă.

Pejic abordează recunoașterea bulelor din mai multe unghiuri „O tehnologie se umflă din cauza isteriei mass-media și promisiunilor – înainte de a se prăbuși într-o „deziluzie”, spune el. Semnalul cheie este o nepotrivire evidentă între promisiuni și productivitatea reală.

El vorbește despre „atracția noastră naturală pentru noutate” – confirmată de un număr crescând de articole pe rețelele sociale despre puterea transformatoare a unei tehnologii. Această creștere duce la formarea bulei.

În viitoarea sa carte, el dedică un capitol întreg („Atenție la frenezia media”) acestui aspect. Atunci când un fondator sau o tehnologie devine favorita presei – investitorii înnebunesc. El dă ca exemplu cazurile celebre: Elizabeth Holmes (Theranos), Sam Bankman-Fried (FTX) și Charlie Javice (Frank). Toți trei au fost senzații mediatice înainte de prăbușirile spectaculoase, spune Igor.

El vorbește despre logica „diferită” a presei: jurnaliștii sunt „recompensați” pentru narațiuni de senzație pe termen scurt, nu pentru analize solide.

Pe scurt: o bulă se formează atunci când entuziasmul publicului depășește cu mult productivitatea, când narațiunea mediatică celebrează fondatorii și când toată lumea – inclusiv cei care habar nu au despre subiect – vorbește despre asta.

Rep: Cum recunoști o bulă tehnologică?

O bulă se formează atunci când prețurile activelor tehnologice cresc nesustenabil de rapid și nesustenabil de mult. În ciuda a ceea ce susțin mulți experți, în cazul tehnologiei cu adevărat inovatoare este foarte dificil să identifici în mod fiabil o bulă înainte ca aceasta să explodeze. Dar cel mai important lucru este să faci distincția între bulele productive și cele neproductive sau bulele speculative. Acestea din urmă sunt determinate pur și simplu de speculații, fără o valoare comercială reală.

Rep: ce sunt bulele productive și cele neproductive?

Bulele productive sunt cele care lasă în urmă infrastructură sau capacități durabile, chiar și după ce frenezia financiară se prăbușește. De exemplu, prăbușirea dot-com. Da, evaluările au fost umflate extrem de mult și majoritatea companiilor au ajuns la zero. Dar boom-ul a finanțat instalarea cablurilor de fibră optică, construirea de centre de date și adoptarea în masă a internetului ca platformă. Bula a fost distructivă din punct de vedere financiar, dar generativă din punct de vedere tehnologic. Ceva real și durabil a fost construit cu tot acel capital.

Bulele neproductive nu lasă nimic în urmă. Banii intră, prețurile cresc, iar când se termină, nu există nicio infrastructură nouă, nicio schimbare în comportamentul utilizatorilor, niciun substrat tehnologic pe care să se construiască următorul val. Metaversul e cel mai bun exemplu în acest sens.

Testul practic pentru a distinge cele două este: Ce va rămâne în urmă? Și mai precis – volumele investițiilor sunt egalate de adopția reală?

Vezi aici toată discuția cu Igor 

Recomandare de carte  

„The Thinking Machine: Jensen Huang” de Stephen Witt

O biografie narativă a lui Jensen Huang, fondatorul și CEO-ul Nvidia, și povestea ascensiunii companiei sale de la un startup obscur de grafică pentru jocuri video la cea mai valoroasă companie din lume.

Copilăria și formarea caracterului

Jensen Huang s-a născut în Taiwan în 1963 și a crescut în Thailanda. La 10 ani, a fost trimis neînsoțit alături de fratele său în SUA, la un internat din Kentucky – Institutul Baptist Oneida, de fapt o școală de reformă. A supraviețuit hărțuirii rasiale, sărăciei și izolării, ieșind din acea experiență mai „călit”.

Huanhg a lucrat la Denny’s – mai întâi spălând vase, ulterior ca ospătar. A urmat Universitatea de Stat din Oregon, unde a cunoscut-o pe Lori Mills, viitoarea sa soție.

Cariera timpurie în Silicon Valley

A lucrat la AMD și LSI Logic, unde și-a consolidat reputația ca inginer și manager. La LSI l-a întâlnit pe Jens Horstmann (devenit cel mai bun prieten al său) și pe Chris Malachowsky și Curtis Priem (viitorii cofondatori ai Nvidia).

Fondarea Nvidia (1993)

Planul de afaceri a fost schiţat la un restaurant non stop Denny’s din San Jose. Compania a fost oficial înregistrată în 1993, capitalizată cu 200 de dolari scoși din portofelul lui Huang. Cei trei au vizat piața acceleratoarelor grafice 3D pentru PC-uri, cu 35 de concurenți existenți.

Dezastrul NV1 și salvarea prin NV3

Primul produs, NV1, a fost un eșec comercial din cauza incompatibilității cu standardele industriei. Nvidia a rămas fără bani. Huang a concediat două treimi din angajați, a achiziționat un emulator hardware și a pariat totul pe NV3 – produs realizat fără prototipare fizică, în câteva luni. NV3, redenumit Riva 128, a salvat compania și a vândut un milion de unități în patru luni. În anii următori, Jensen a deschis prezentările personalului cu cuvintele „Compania noastră este la treizeci de zile de la faliment”. Chiar și astăzi, la Nvidia, această propoziție rămâne mantra corporativă.

Citește aici întreaga cronică a cărții.