joi, noiembrie 13, 2025
7.8 C
București
Mai multe
    AcasăȘtiri DiasporaTensiuni între Italia și Rusia, după postarea Mariei Zaharova despre prăbușirea turnului...

    Tensiuni între Italia și Rusia, după postarea Mariei Zaharova despre prăbușirea turnului din Roma în care a murit muncitorul român Octav Stroici

    Publicat în

    Smith&Smith

    Link Sursă


    Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Federației Ruse. Sursa foto: SOPA Images / ddp USA / Profimedia

    Italia l-a convocat marți pe ambasadorul adjunct al Rusiei pentru a protesta împotriva comentariilor catalogate drept „vulgare” ale purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, care a legat prăbușirea unui turn medival din centrul Romei de sprijinul militar acordat Ucrainei de către autoritățile italiene, informează Reuters.

    Octav Stroici, un muncitor român în vârstă de 66 de ani, lucra la un proiect finanțat de UE pentru restaurarea turnului Torre dei Conti, fosta reședință a unei familii nobile papale situată în apropierea Colosseumului din Roma, când clădirea s-a prăbușit parțial de două ori. El a fost în cele din urmă scos dintre dărâmături, după 11 ore, dar a suferit un stop cardiac și a murit la spital. Procurorii au deschis o anchetă pentru posibilă ucidere din culpă.

    În timp ce operațiunea de salvare era încă în desfășurare, Zaharova a scris pe canalul său de Telegram că, atâta timp cât guvernul italian „risipește banii contribuabililor” pentru a sprijini Ucraina, economia locală și turnurile sale vor continua să se prăbușească.

    Șeful diplomației italiene, Antonio Tajani, a denunțat postarea Mariei Zaharova ca fiind „tulburătoare” și „inacceptabilă”, adăugând: „Italia nu își va modifica poziția de politică externă sau principiile sale ca răspuns la atacuri verbale nesăbuite”.

    Într-o declarație postată ulterior pe Facebook, Ambasada Rusiei la Roma și-a exprimat condoleanțele pentru moartea muncitorului român Octav Stroici.

    Declarația a menționat că Moscova și-a exprimat îngrijorarea față de Italia cu privire la ceea ce a numit o „campanie agresivă și deplorabilă împotriva Rusiei” în mass-media italiană, declanșată de comentariile anterioare ale Mariei Zaharova.

    Italia a susținut ferm Ucraina încă de la invazia rusă declanșată pe scară largă în 2022, furnizând echipament militar, instruire și ajutor umanitar în cadrul eforturilor mai ample ale NATO și UE.

    Cu toate acestea, opinia publică din Italia este mai divizată. În timp ce majoritatea se opune invaziei ruse și susține acordarea ajutorului umanitar, sondajele arată că mulți italieni sunt reticenți în ceea ce privește trimiterea de arme sau intensificarea implicării militare, notează Reuters.

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Revenire după 9 luni! Radu Drăgușin a jucat din nou

    Link Sursă Fundașul lui Tottenham nu ia în calcul o plecare, anunță agentul Florin Manea.Radu...

    România obține aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență revizuit la Bruxelles 

    Link Sursă Joi, 13 noiembrie 2025, România a obținut aprobarea Planului Național de Redresare...

    Reacția Mădălinei Ghenea după ce s-a vehiculat că are un nou iubit – „Bărbatul frumos…”

    Link Sursă Actrița și modelul Mădălina Ghenea, în vârstă de 38 de ani, s-a întors...

    Donald Trump pune capăt blocajului administrativ din SUA

    Link Sursă Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat proiectul de lege privind finanțarea guvernului...

    Mai multe de genul acesta

    Revenire după 9 luni! Radu Drăgușin a jucat din nou

    Link Sursă Fundașul lui Tottenham nu ia în calcul o plecare, anunță agentul Florin Manea.Radu...

    România obține aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență revizuit la Bruxelles 

    Link Sursă Joi, 13 noiembrie 2025, România a obținut aprobarea Planului Național de Redresare...

    Reacția Mădălinei Ghenea după ce s-a vehiculat că are un nou iubit – „Bărbatul frumos…”

    Link Sursă Actrița și modelul Mădălina Ghenea, în vârstă de 38 de ani, s-a întors...