sâmbătă, octombrie 10, 2026
20.9 C
București
Mai multe
    AcasăAfaceriUcraina și-a propus alinierea sectorul bancar la standardele europene până în 2028

    Ucraina și-a propus alinierea sectorul bancar la standardele europene până în 2028

    Publicat în

    Smith&Smith

    Link Sursă

    Autoritățile ucrainene și-au intensificat eforturile de armonizare a legislației financiare cu standardele Uniunii Europene. Anunțul vine la scurt timp după ce Uniunea Europeană a deschis  primul dintre cele șase capitole tematice ale negocierilor de aderare. 

    Progresul legislativ pe timp de război

    „Avem un program de integrare europeană la scară largă. Credem că războiul și transformarea pe care o parcurgem nu înseamnă că ar trebui să încetinim ritmul. Dimpotrivă, înseamnă că ar trebui să accelerăm progresul”, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a Ucrainei, Andrii Pîșnîi, pentru Reuters. 

    Pîșnîi a precizat că reglementările bancare din Ucraina sunt compatibile în proporție de aproximativ 78% cu normele europene, față de circa 50% înainte de declanșarea războiului.

    În sectorul asigurărilor, gradul de aliniere este estimat la 55%, autoritățile desfășurând un amplu proces de reformă pentru a crește transparența și atractivitatea pieței pentru investitori. 

    Pentru a sprijini mediul de afaceri și noile investiții, Banca Centrală a început deja să elimine treptat restricțiile valutare dure impuse pe timp de război, trecând la o abordare bazată pe managementul riscurilor. „Libera circulație a capitalului face parte din angajamentele noastre de aderare la Uniunea Europeană”, a concluzionat șeful băncii centrale. 

    Potrivit acestuia, sistemul bancar ucrainean a reușit să facă față dificultăților provocate de invazia rusă începută în februarie 2022. Ucraina a suferit o scădere economică de 30% în primul an de război, însă în anii următori a crescut cu 10%. 

    Rolul investițiilor străine în reconostrucție

    Oficialul ucrainean a subliniat că respectarea standardelor europene este esențială pentru atragerea investițiilor străine necesare pentru reconstrucția țării după război. 

    Costurile pentru redresarea și reconstrucția Ucrainei se vor ridica la aproape 588 de miliarde de dolari pe parcursul a zece ani, potrivit estimărilor Băncii Mondiale. 

    Asistența financiară internațională rămâne substanțială, Kievul urmând să primească 53 de miliarde de dolari în acest an, 42 de miliarde de dolari anul viitor și 22 de miliarde de dolari în 2028. 

    „Valoarea ajutorului financiar internațional va scădea dacă riscurile de securitate se reduc”, precizează guvernatorul ucrainean. 

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Discursul lui Nicușor Dan la 100 de ani de la înființarea PNȚ Maniu-Mihalache. Ce a spus președintele despre societatea de azi

    Link Sursă Aniversarea unui secol de la înființarea Partidului Național Țărănesc a prilejuit o dezbatere...

    Articole de citit

    Link Sursă Bogații devin tot mai bogați. La fel și toți ceilalți : Ben Carlson...

    Mihai Stoica, încolțit de ultrașii FCSB. Liderul galeriei îi cere demisia și amenință cu dezvăluiri

    Link Sursă Ultrasul, cu mare influență în rândul conducerii, s-a arătat...

    Mai multe de genul acesta

    Discursul lui Nicușor Dan la 100 de ani de la înființarea PNȚ Maniu-Mihalache. Ce a spus președintele despre societatea de azi

    Link Sursă Aniversarea unui secol de la înființarea Partidului Național Țărănesc a prilejuit o dezbatere...

    Articole de citit

    Link Sursă Bogații devin tot mai bogați. La fel și toți ceilalți : Ben Carlson...