Aviația – primele semne de criză

Lufthansa a anunțat anularea a 20.000 de zboruri între mai și octombrie, pentru a economisi kerosen, scrie Euobserver. UE consumă mai mult combustibil de aviație decât produce. Europa are nevoie de aproximativ 1,6 milioane de barili pe zi, iar vara consumul poate urca la 1,8 milioane. Diferența este acoperită prin importuri, în principal din Orientul Mijlociu. Înaintea războiului din Golf, 75% din importurile europene de kerosen proveneau din regiune. Agenția Internațională pentru Energie avertizează că Europa a reușit să înlocuiască doar puțin peste jumătate din volumele pierdute.

Statele Unite au crescut exporturile către Europa, însă acestea acoperă doar o parte din deficit. În plus, există și probleme tehnice legate de compatibilitatea diferitelor tipuri de combustibil utilizate pe cele două continente. Situația este complicată și de reducerea capacităților europene de rafinare: din 2009, 35 de rafinării europene au fost închise, iar multe dintre cele rămase funcționează deja aproape de capacitatea maximă.

Rezervele ”suficiente” și nevăzute ale UE

Pe 9 martie, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene declara că UE nu se confruntă cu o urgență în ce privește alimentarea cu petrol sau gaz și că statele membre au stocuri suficiente pentru a acoperi necesitățile vreme de 90 de zile. Era la zece zile după începerea războiului din Golf și blocarea Strâmtorii Hormuz. De atunci au trecut 74 de zile. Ultimele petroliere care au trecut prin strâmtoare au ajuns demult la destinație. Fluxul petrolierelor a fost întrerupt. Săptămâna trecută, prin strâmtoare au trecut doar trei asemenea nave cu țiței.

La finalul lunii aprilie, Politico.eu informa că executivul UE nu are date precise despre rezervele de carburant ale țărilor membre. Comisia Europeana monitorizează atent stocurile de gaz, nu și pe cele de petrol și carburant. ”Este un deșert informațional”, scria Politico.eu. Eurostat monitorizează doar sporadic aceste rezerve. Ultimele date sunt din luna ianuarie 2026. Atunci, doar Letonia și Cipru dețineau rezervele pe 90 de zile despre care vorbea purtătoarea de cuvânt a Comisiei la scurt timp după începerea războiului din Golf.

Cea mai mică producție OPEC din ultimii 20 de ani

Blocarea Strâmtorii Hormuz nu înseamnă blocarea întregului comerț cu petrol. Pe acolo trece doar 20% din petrolul transportat pe mare la nivel mondial. Însă blocarea Golfului înseamnă creșterea prețului și incertitudine. În luna aprilie, directorul executiv al DHL Group declara: ”În Europa avem vizibilitate și angajamente pentru mai și iunie. Ce se va întâmpla mai departe este greu de prevăzut”. Riscul nu este doar creșterea prețului, ci și absența fizică a carburanților.

Producția OPEC din luna aprilie a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani, informează Reuters. Oficialii ONU avertizează că ”putem asista la o criză care va înfometa 45 de milioane de oameni”. Directorul executiv al oficiului pentru servicii de proiecte al ONU, Jorge Moreira da Silva vorbește despre impactul penuriei de îngrășăminte care va fi provocată de blocarea strâmtorii. Țările din Golf, în frunte cu Qatarul, sunt mari producători mondiali de uree și amoniac.

Război pentru reconfigurarea Orientului Mijlociu

Spre deosebire de războiul din Ucraina, războiul din Golf este tratat acum mai degrabă ca o criză diplomatică care va fi rezolvată printr-un nou acord nuclear cu Iranul. Pentru negocierea acordului încheiat in 2015 de administrația Obama, de Marea Britanie, Franța, Germania, Rusia, China și UE au fost necesari aproape zece ani.

Însă natura acestui conflict nu este diplomatică. În ultimul an și jumătate a avut loc căderea regimului Bashar al-Assad în Siria, ocuparea a noi porțiuni de teritoriu sirian în zona Înălțimilor Golan de către Israel, războiul din Gaza, colonizarea intensă a Cisiordaniei de către Israel, un nou război în Liban. Israelul a confirmat oficial că a trimis sistemul Iron Dome și trupe în Emiratele Arabe Unite, pe fondul războiului cu Iranul. EAU au recunoscut Statul Israel la finalul primului mandat Trump. Arabia Saudită a lansat, pentru prima dată în istorie, atacuri cu rachete asupra Iranului, după cum informează Reuters, citând doi oficiali occidentali. Conflictul din Golf urmează mai degrabă scenariul unei reconfigurări strategice a Orientului Mijlociu.

Războiul din Golf poate fi preludiul unui alt conflict

A doua parte a ecuației războiului din Golf este China. Cu două zile înainte de plecarea președintelui Trump spre China, pentru întâlnirea cu omologul Xi Jinping, SUA au impus noi sancțiuni unei rețele de rafinării și tancuri petroliere chinezești. Este o formă de presiune pentru ca Beijingul să forțeze mâna regimului iranian pentru un acord favorabil Statelor Unite. China are cele mai mari stocuri de petrol la nivel global, de 1,4 trilioane de barili, și produce din resurse interne circa 80% din energie. Dar Europa?

Pe 9 martie, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene spunea: ”Suntem mai puțin îngrijorați de securitatea aprovizionării decât de prețurile mari ale energiei”. Iar aceasta în condițiile în care rezervele de combustibil, deloc monitorizate, ale UE sunt pentru cel mult 90 de zile. Negocierea unui acord SUA-Iran nu va dura 30 de zile, așa cum sugerează planul în 14 puncte propus de SUA și respins de Iran. Este vorba despre ani de zile. Apoi, declarațiile președintelui SUA sugerează că America ia încă în calcul încheierea războiului din Golf printr-o capitulare. Or, regimul iranian nu se va preda câtă vreme va avea o susținere din partea Rusiei și mai cu seamă a Chinei.

Lecția neînvățată a UE: diversificarea energetică nu înseamnă o nouă dependență

În acest scenariu, războiul din Golf poate fi preludiul unui alt război. Cine a blocat strâmtoarea Hormuz a învățat să închidă și mult mai importanta strâmtoare Malacca, artera jugulară a economiei chineze. Cu rezerve pentru 90 de zile mai mult pe hârtie, în Europa strategia se limitează la o dezbatere – dacă este oportună sau nu plafonarea prețului benzinei la pompă sau taxarea companiilor petroliere. În ciuda unui armistițiu, Israelul continuă războiul din Liban împotriva Hezbollah, Golful Persic rămâne blocat. Între timp, Franța și Marea Britanie negociază formule de escortare prin Hormuz a navelor care nu au nevoie de escortă – adică abia după încetarea războiului. Asta după ce statele UE au demonstrat că nu au înțeles că opusul dependenței energetice de Rusia nu este dependența de gazele lichefiate din SUA, ci diversificarea energetică reală.