luni, august 10, 2026
24.4 C
București
Mai multe
    AcasăAfaceriUE vs. SUA? Despre SAFE. Bătălia titanilor din spatele luptelor politice de...

    UE vs. SUA? Despre SAFE. Bătălia titanilor din spatele luptelor politice de la București -Episodul I

    Publicat în

    Smith&Smith

    Link Sursă


    SAFE, SMR și GNL. Trei subiecte au învrăjbit România în ultima vreme:

    1. Programul european de dezvoltare a industriei de apărare a UE – SAFE
    2. Afacerea reactoarelor modulare mici americane, numite SMR
    3. Gazul natural lichefiat pe care România l-ar putea importa din SUA

    În primul episod, despre SAFE

    PSD și canale media au pornit o cruciadă prin care vor să arate că Ilie Bolojan e anti-SUA, dacă susține sau respinge aceste proiecte. Nimeni nu vorbește fără patimă despre ele. Care sunt bune și care sunt rele pentru economia țării. Nu asta ar trebui să fie grija numărul unu? 

    În ceața invectivelor și polițelor politice interminabile, se pierde tocmai scopul de bază al acestor programe. Sunt folosite ca instrumente, într-o bătălie politică autohtonă, care nu e clar cât are de a face cu binele României și cât cu interesele unora sau altora. 

    SAFE nu e o declarație contra SUA, ci un program pentru apărarea Europei. Ce înseamnă parteneriatul cu SUA, dincolo de gălăgia politică și mediatică

    Înainte de a vorbi despre aceste programe, ar trebui să facem niște distincții. 

    • Parteneriatul cu SUA nu ar trebui să depindă de anumite afaceri comune, dacă se dovedește la un moment dat că ele sunt dezavantajoase pentru o parte sau alta sau chiar pentru ambele.
    • Interesele economice ale României sunt peste lobby-ul pentru anumite afaceri, indiferent de unde vin, dacă nu sunt avantajoase pentru țară.
    • România e în parteneriat, nu în relație de subordonare cu SUA.
    • România este în egală măsură în parteneriat cu UE, economia României depinde de UE. 
    • Dacă România rămâne de dinafara programului de înarmare al UE – SAFE – care sunt consecințele? Cine ar apăra România, în caz că va fi nevoie, și cu ce s-ar apăra România, dacă își menține industria la pământ? 
    • E logic să refuzi și să înfierezi banii cu care UE te roagă, doar pentru a face jocuri politice și a mulțumi anumite acțiuni de lobby ale celor care au alte interese? 
    • Ce înseamnă să fii suveran în sensul bun și constituțional? Nu tocmai să nu te supui unor interese de afaceri care contravin propriilor tale interese ca țară?

    Ce este SAFE și ce câștigă România

    SAFE vine de la Acțiunea pentru Securitatea Europei (Security Action for Europe). Este un instrument al UE care oferă împrumuturi de până la 150 de miliarde de euro, la dobânzi mici. 

    „Mecanismul prevede o perioadă de grație de 10 ani și un termen de rambursare până la maximum 45 de ani, având o dobândă redusă (maximum 3%). Astfel, România va începe rambursarea acestor sume abia din 2035, într-un interval de 30 de ani”, scrie pe site-ul MApN.

    SAFE vrea să ajute statele membre ale UE să își sporească în mod rapid și semnificativ investițiile în domeniul apărării prin achiziții publice în comun. 

    Programul nu a pornit din vreo dragoste a Europei pentru război, ci din necesitate. Din cauza repetatelor mesaje date de Donald Trump că UE trebuie să contribuie mai mult la apărarea NATO, ca procent din PIB-ul fiecărei țări, că Europa trebuie să se apere și să se descurce singură. Acum Europa face ceea ce Trump i-a transmis când i-a spus că SUA își iau mâna de pe ea și că e pe cont propriu. Europa se înarmează și se pregătește să se apere, dacă e nevoie. 

    Unde se duc banii?

    „Finanțarea de investiții urgente și la scară largă în baza industrială și tehnologică de apărare europeană (EDTIB), cu scopul de a stimula capacitatea de producție a statelor membre UE și a remedia lacunele actuale în materie de capabilități. Scopul final al acestor investiții este consolidarea gradului general de pregătire pentru apărare al UE”, scrie pe site-ul Consiliului European. 

    Categoria 1:

    • muniție și rachete
    • sisteme de artilerie, inclusiv capabilități de lovire de precizie în adâncime
    • capabilități de luptă terestră și sisteme de sprijin ale acestora, inclusiv echipamente pentru soldați și armament pentru infanterie
    • drone mici și sisteme antidrone conexe
    • protecția infrastructurii critice
    • capabilități cibernetice
    • mobilitatea militară, inclusiv contramobilitatea

    Categoria 2:

    • sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă
    • capabilități maritime de suprafață și subacvatice
    • drone, altele decât dronele mici și sistemele antidrone conexe
    • factori de sprijin strategici care includ, printre altele, transportul aerian strategic, alimentarea în aer și sistemele C4 ISTAR, precum și activele și serviciile spațiale
    • protecția activelor spațiale
    • inteligența artificială și războiul electronic

    Lista cu cele 15 proiecte aprobate de Parlament

    *Acest tabel, lista companiilor și lista statelor participante au fost extrase cu ajutorul AI din datele de pe site-ul MApN.
    Nr. Cod proiect Proiect Valoare (mil. EURO, fără TVA)
    1 SAFE_RO_1_S_001 Transportor blindat pentru trupe 8×8 / Piranha 5 și derivate 2172.30
    2 SAFE_RO_1_S_002 Platforme de transport auto multifuncționale – pe roți 344.40
    3 SAFE_RO_2_C_003 Centru de operații tactice pentru apărarea aeriană și antirachetă – SBAMD-TC 160
    4 SAFE_RO_2_S_004 Vedetă de intervenții pentru scafandri – VIS 84
    5 SAFE_RO_2_S_005 Navă de patrulare maritimă – OPV 836
    6 SAFE_RO_1_C_006 Elicoptere multi-misiune 852
    7 SAFE_RO_2_C_007 Sistem Lansare Naval Strike Missile 207
    8 SAFE_RO_1_S_009 Mașina de luptă a infanteriei, pe șenile 3.337
    9 SAFE_RO_2_S_013 Sistem artileristic dislocabil de apărare aeriană cu bază la sol, cu capabilități C-UAS și C-RAM SKYNEX 476
    10 SAFE_RO_2_S_014 Sistem mobil de apărare antiaeriană cu rază foarte scurtă de acțiune VSR-CUAS Skyranger35 470
    11 SAFE_RO_2_C_015 Radare Gap Filler de supraveghere aeriană 258
    12 SAFE_RO_2_C_016 Sistem de rachete sol-aer cu bătaie medie SBAMD(L)-MR 547,83
    13 SAFE_RO_1_C_017 Sistemul de lovire cu muniții de tip loitering 147
    14 SAFE_RO_1_C_018 Sistem de apărare antiaeriană foarte apropiată, cu capabilități CIWS Millennium 36
    15 SAFE_RO_1_C_021 Muniție cal. 35 mm (C-RAM – Oerlikon + Skyranger, inclusiv AHEAD) 450

     

    Țări (participare directă sau prin achiziții comune):

    • România
    • Germania
    • Franța
    • Norvegia
    • Polonia
    • Italia
    • Olanda (prin companii)

    Companii principale:

    • General Dynamics European Land Systems România
    • Rheinmetall (mai multe divizii)
    • IVECO Defence Vehicles România
    • Airbus Helicopters
    • NVL / Rheinmetall Naval Systems

    De unde ar putea veni supărarea pe SAFE?

    Din faptul că banii trebuie dați în primul rând companiilor din UE și altor state cu care UE are un acord. De exemplu, Canada, cu care Uniunea a încheiat un acord în decembrie 2025. Cel puțin 65% din componentele produselor militare trebuie să provină din aceste state.

    „Deși numai statele membre pot obține împrumuturi SAFE, Ucraina și țările SEE/AELS pot participa împreună cu statele membre ale UE în condiții de egalitate la achizițiile publice în comun. Achizițiile publice de la industria canadiană sunt, de asemenea, posibile, în urma încheierii unui acord bilateral cu UE.

    Următoarele țări pot participa și ele la achizițiile publice în comun:

    • țările în curs de aderare, țările candidate și potențial candidate pentru aderarea la UE
    • țările care au semnat parteneriate în materie de securitate și apărare cu UE, cum ar fi Albania, Canada, India, Japonia, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Norvegia, Coreea de Sud și Regatul Unit

    Alte țări din afara UE pot participa la achizițiile publice în comun sub rezerva încheierii în prealabil a unui parteneriat în materie de securitate și apărare cu UE.” – site-ul Consiliului European

    România primește a doua sumă din UE, 16,8 miliarde de euro. Joi, 21 mai, România a semnat acordul de împrumut. Acum mai rămâne să cheltuiască banii cu înțelepciune și în interesul industriei de apărare a țării. 

    PSD, AUR și Renate Weber au contestat OUG privind SAFE la CCR

    Ordonanța SAFE care operaționalizează anumite componente ale programului este contestată la CCR de PSD, AUR și Renate Weber – Avocatul Poporului. Nu e clar cât de mult ar încurca, dacă e declarată neconstituțională, demararea proiectelor cu bani din SAFE. Și nu e clar de ce PSD și AUR contestă un instrument prin care România se apucă de treabă în sfârșit pentru a salva industria românească de apărare care de 36 de ani este pe butuci. 

    PSD spune că atacă ordonanța pentru că în ea au fost introduse și alte prevederi care nu au legătură cu SAFE. Ceea ce este adevărat. A fost folosită ca o ordonanță trenuleț de Guvernul Bolojan, pe ultima sută de metri a mandatului, înainte de moțiunea de cenzură. În ea a apărut în mod suspect o facilitate pentru industria de vinuri. Absolut nefiresc! Dacă nu e rea-voință la mijloc, sigur e o mișcare total neinspirată a guvernanților. Scuza că nu mai era timp pentru procedura normală, dat fiind că PSD și AUR urmau să dea jos executivul, nu ține. 

    Pare o treabă românească de ambele părți – contestatari și contestați – în care UE ne roagă cu bani, dar noi ne împiedicăm de jocuri politice meschine, de chichițe juridice și ne dăm cu stângu-n dreptul. Ele pot fi pentru unii greșeli, e adevărat impardonabile, pentru alții un mod deliberat de a spune pe ocolite: Mulțumim, dar nu-i vrem! Dacă e așa, de ce? 

    E România la confluența unor interese majore?

    Sabina Fati a explicat, într-un articol pentru Deutsche Welle, anumite ițe încurcate care ar putea sta la baza scandalului de proporții pornit în România împotriva unul program al UE revoluționar. SAFE ar putea deveni o pagină de istorie privind întărirea capacității UE de a se apăra. Totul, în cadrul NATO și păstrând parteneriatul cu SUA. Lucrurile nu se exclud reciproc. 

    Sabina Fati spune așa: „Banii europeni pentru industria de apărare au grăbit și accentuat criza politică. În spatele SAFE sunt interese divergente: grupuri clientelare din jurul partidelor și instituțiilor de forță, presiuni din SUA și Rusia. (…)

    În spatele celor care de o săptămână încearcă să compromită contractele convenite deja se află mari interese, inclusiv oameni de afaceri români și americani, dintre care unii, au făcut presiuni pentru doborârea guvernului Bolojan, potrivit unor surse bine informate. Cercurile din jurul structurilor de forță au, de asemenea, canale prin care încearcă să influențeze lucrurile. Americanii, la rândul lor, ar prefera să rămână principalul vânzător de arme pentru România și nici Rusia nu și-ar dori să vadă întreprinderi militare pe teritoriul României. Există o intersecție de forțe antieuropene care joacă interesele strategice ale țării la o masa de poker unde sunt reprezentați nu doar profitorii naționali de ocazie, ci și trimiși ai lui Trump și Putin, deghizați în patrioți.”



    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    De ce companiile aeriene au devenit mai stricte cu bagajul de mână? Explicația unui fost pilot

    Link Sursă Situația este mai mult decât neplăcută. Un număr prea mare de bagaje de...

    Victorie pentru diaspora – Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a fost recunoscută oficial

    Link Sursă „O veste bună pentru românii din Italia. Președintele Sergio...

    Mai multe de genul acesta

    De ce companiile aeriene au devenit mai stricte cu bagajul de mână? Explicația unui fost pilot

    Link Sursă Situația este mai mult decât neplăcută. Un număr prea mare de bagaje de...