vineri, mai 15, 2026
20 C
București
Mai multe
    AcasăȘtiri DiasporaUn celebru dansator român a decedat la Assisi

    Un celebru dansator român a decedat la Assisi

    Publicat în

    Smith&Smith

    Un instructor a murit la Assisi în timp ce preda lecţii de dans. Bărbatul a fost răpus de un stop cardio-respirator, iar încercările de a-l salva au fost în zadar.

    Victima este românul George Bodnarciuc, în vârstă de 65 de ani, domiciliat la Pietrasanta, în Toscana, care dădea lecţii de dans clasic într-o unitate din Assisi, joi după-amiază.

    Încercările de a-l salva nu au avut rezultat, iar personalul medical nu a putut face altceva decât să constate decesul dansatorului.

    Carabinierii au intervenit la faţa locului. Conform primelor informaţii, dansatorul român s-a simţit rău în timp ce preda lecţii de dans unui grup de elevi. Profesorul a primit primul ajutor de la cei prezenţi şi părea să se recupereze, apoi s-a produs decesul.

    Bodnarciuc a debutat la 20 de ani la Opera din Bucureşti, unde a ocupat şi funcţia de regizor. În ultimii ani a lucrat ca profesor de dans în Italia şi în străinătate.

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Alertă înainte de finala campionatului! Control antidoping total la Craiova – U Cluj

    Link Sursă ANAD va efectua teste de sânge și urină la duelul care poate decide...

    Declarații șocante în „Procesul Maradona” – Putea fi salvat cu un simplu diuretic

    Link Sursă Medicul Mario Schiter, care l-a tratat pe Diego Maradona la începutul anilor 2000...

    Oana Gheorghiu, în centrul unui nou scandal. E acuzată de trafic de influență

    Link Sursă Oana Gheorghiu ar fi adresat un email către ADR. Vicepremierul solicita opinia instituției...

    Atenție unde călătoriți. Țările de Jos mențin controalele la frontiere

    Link Sursă Controalele vizează frontierele interne terestre și aeroportuare și au...

    Mai multe de genul acesta