joi, noiembrie 13, 2025
7.8 C
București
Mai multe
    AcasăȘtiri DiasporaVom apăra pacea doar dacă vom fi de partea binelui

    Vom apăra pacea doar dacă vom fi de partea binelui

    Publicat în

    Smith&Smith


    Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut unitate, responsabilitate și devotament față de țară, care trece prin perioada cea mai complicată de la independență încoace. Discursul a fost susținut miercuri, 22 octombrie, la prima ședință a noului Parlament, după alegerile din 28 septembrie, când Partidul prezidențial Acțiune și Solidaritate obținut 55 de mandate din totalul de 101. Șefa statului a subliniat că deputații aleși au „misiunea de a păstra pacea în Moldova”, într-un context regional plin de tensiuni.

    Președinta Sandu a subliniat în discursul său că „perioada pe care o traversăm este cea mai complicată de la Independență încoace”. A avertizat că țara se confruntă cu atacuri hibride menite să semene dezbinare și frică. „Măcar acum, în ceasul al 12-lea, cei care – pentru putere și bani – au fost părtași la războiul hibrid și au servit unor interese străine trebuie să înțeleagă că devotamentul față de țară este sacru”, a spus Sandu.

    Șefa statului a reafirmat că Moldova trebuie să rămână „de partea binelui” și a exclus orice apropiere de forțele agresive din regiune: „Nu putem admite ca țara noastră să devină o unealtă a agresorului pentru a fi folosită împotriva altor state”.

    Referindu-se la alegerile parlamentare recente, Maia Sandu a apreciat mobilizarea instituțiilor și a societății pentru apărarea democrației. Totodată, a cerut ca „fenomenul cumpărării voturilor să fie eradicat definitiv” și a avertizat că „puterea nu poate fi scoasă la licitație – și acaparată de cine reușește să plătească mai mult”.

    În discursul său, președinta a vorbit și despre necesitatea continuării reformei în justiție, precizând că „legea trebuie să stea în capul mesei”, iar cei care o încalcă, indiferent de poziție, statut sau avere, să fie trași la răspundere.

    Un alt mesaj-cheie al șefei statului a fost legat de integrarea europeană. ”Acum, după votul majorității cetățenilor de la 28 septembrie – care a reiterat voința exprimată în cadrul referendumului de acum un an – noul Legislativ este chemat să ducă la îndeplinire obiectivul înscris în Constituția Republicii Moldova de a duce țara în Uniunea Europeană. De aceea, fac un apel la dvs. să contribuiți la armonizarea cadrului legal național cu cel european și să vă asumați un ritm susținut de adoptare a actelor normative necesare pentru a avansa în procesul de negocieri, astfel încât în timpul legislaturii care începe astăzi să poată fi semnat Tratatul de Aderare la UE”, a spus Maia Sandu.

    În final, președinta a făcut apel la unitate și la participarea tuturor cetățenilor, din țară, din diaspora și de pe ambele maluri ale Nistrului, la construirea unui stat modern și european. ”Să lucrăm împreună – cu credință – pentru ca Moldova să devină o casă a păcii și a speranței pentru toți cetățenii săi”, a spus Maia Sandu.





    Link Sursă

    Da-i o nota Articolului

    0 / 5. Numarul de voturi: 0

    Ultimele Articole

    Revenire după 9 luni! Radu Drăgușin a jucat din nou

    Link Sursă Fundașul lui Tottenham nu ia în calcul o plecare, anunță agentul Florin Manea.Radu...

    România obține aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență revizuit la Bruxelles 

    Link Sursă Joi, 13 noiembrie 2025, România a obținut aprobarea Planului Național de Redresare...

    Reacția Mădălinei Ghenea după ce s-a vehiculat că are un nou iubit – „Bărbatul frumos…”

    Link Sursă Actrița și modelul Mădălina Ghenea, în vârstă de 38 de ani, s-a întors...

    Donald Trump pune capăt blocajului administrativ din SUA

    Link Sursă Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat proiectul de lege privind finanțarea guvernului...

    Mai multe de genul acesta

    Revenire după 9 luni! Radu Drăgușin a jucat din nou

    Link Sursă Fundașul lui Tottenham nu ia în calcul o plecare, anunță agentul Florin Manea.Radu...

    România obține aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență revizuit la Bruxelles 

    Link Sursă Joi, 13 noiembrie 2025, România a obținut aprobarea Planului Național de Redresare...

    Reacția Mădălinei Ghenea după ce s-a vehiculat că are un nou iubit – „Bărbatul frumos…”

    Link Sursă Actrița și modelul Mădălina Ghenea, în vârstă de 38 de ani, s-a întors...